APM Ialomiţa vrea să “dreagă busuiocul”, în timp ce Garda de Mediu se face că face…

Distribuie articolul:

Ca şi când “nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”, inspectorii APM Ialomiţa, ne-au informat că un AUTOLABORATOR de monitorizare a calității aerului, a fost poziţionat “mai aproape de o altă posibilă sursă de poluare, în Ciulnița.”

Că, cică, unii cetăţeni au făcut reclamaţie că ÎNCĂ MIROASE aerul, atât în Ciulniţa, cât şi în Slobozia, chit că s-a pus capăt „mizeriei” care, recent, s-a deversat, în mod penal, în Staţia de Epurare a oraşului.

AZI, 09 Aprilie 2026….

Printr-un Comunicat de presă postat pe facebook, APM  zice că „Monitorizarea aerului în Ialomița: depășire punctuală la Slobozia, valori în limite la Ciulnița…”

Sigur că este îmbucurător faptul că #APM Ialomiţa “se prinde-n horă” alături de toţi cei care acţionează împotriva emanării de mirosuri în aerul pe care locuitorii comunei Ciulniţa nu-l pot respira, de rău ce pute. Dar, şi mai îmbucurător ar fi dacă instituţia ar face “lumină” cu privire la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR DE FUNCŢIONARE a unităţilor cu potenţial poluator.

Problemele, în ceea ce priveşte (in)activitatea instituţiilor de Mediu sunt vechi şi, pe alocuri, chiar penale.

Raluca Dumitrescu a fost, ani de zile, parlamentar de Ialomiţa. Azi, domnişoara Raluca Dumitrescu este Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Mediu ŞI Arii Protejate, instituţie care are în subordine APM Ialomiţa. La nivel judeţean, instituţia NOU înfiinţată prin comasare (?), a schimbat denumirea, APM nu mai este Agenţie, ci este Direcţie…”Tamjă mare”, cum e vorba aia…! 

Aşadar, având chiar „la prima mână”, toate datele legate de instituţiile de rang judeţean aflate în subordinea doamniei sale, am aşteptat ca, odată numită în funcţia cea mai înaltă a noii structuri creată prin comasare, să ceară instituţiei de rang judeţan, care i se subordonează, să desfăşoare o CONFERINŢĂ de PRESĂ, în cadrul căreia să lămurească aspecte ce ţin de (im)posibilitatea retragerii Autorizaţiilor…

Ce zice APM că face…

 …”Autolaboratorul Direcției Județene de Mediu Călărași (adus în Ialomița la solicitarea Direcției Județene de Mediu Ialomița, în lipsa unui echipament propriu de monitorizare) este operațional în comuna Ciulnița, pe strada Crinului nr. 1, unde va monitoriza calitatea aerului, cel puțin o săptămână.

După aproape o lună de monitorizare continuă, în cartierul Transmim, din Slobozia – unde au fost înregistrate în mod repetat depășiri ale hidrogenului sulfurat (H₂S) – echipamentele au fost amplasate într-un alt perimetru în care au fost semnalate probleme de poluare olfactivă.

De ce această mutare?

  • pentru că sesizările nu s-au oprit
  • pentru că datele din teren trebuie completate
  • pentru că este nevoie de măsurători cât mai aproape de potențialele surse

Autolaboratorul a confirmat în mai multe rânduri, în Slobozia, ceea ce oamenii reclamau: valori ridicate ale hidrogenului sulfurat și disconfort olfactiv persistent. Acum, monitorizarea se mută acolo unde există noi semnale din partea comunității și unde este necesară o imagine clară asupra calității aerului.

Mesajul rămâne același: acolo unde există sesizări, monitorizarea continuă. Rezultatele vor fi făcute publice, ca și până acum, pe măsură ce vor fi disponibile noi rapoarte de monitorizare a calității aerului.”

 Garda de Mediu aplică amenzi, abia când…

 După ce ani de zile a condus APM Ialomiţa, şi a semnat AUTORIZAŢIILE de FUNCŢIONARE pentru unităţile economice, pentru firmele cu potenţial poluator, Laurenţiu GHIAURU a fost MUTAT de la APM la GARDA de Mediu.

Odată “uns” (de către şeful de Partid, că doar nu credeţi în acele concursuri… “de împrejutări”, nu?) şef peste GARDA de MEDIU Ialomiţa, din această poziţie, stimabilul aplică amenzi, şi-apoi le “raportează cu mândrie proletară” pe… facebook. Cel mai probabil, având impresia că jurnaliştii, dacă au întrebări, nu le rămâne decât să I SE ADRESEZE în scris, ori la telefon, nici ’mnealui nu desfăşoară CONFERINŢE DE PRESĂ.

Că dl Ghiauru aplică amenzi, nu-i rău! Rău este că, în unele cazuri, pare a le fi aplicat abia după ce “s-a cam împuţit treaba”!

Pentru cei care se prefac a nu înţelege această potenţială/posibilă acuză, facem cuvenita precizare: O căutare pe Internet poate să vă convingă că, pe când noi scriam articole despre duhoarea de la Ciulniţa, domnului Ghiauru nici prin minte nu-i trecea că AUTORIZAŢIA poluatorului nu este respectată de către firma Clean Tech. Căci, dacă atunci când GARDA de Mediu aplica amenzi, APM (condusă de ‘mnealui!) ar fi SUSPENDAT AUTORIZAŢIA, alta ar fi fost situaţia!

Faptul că, acum, amândouă instituţiile cu atribuţiuni în ceea ce priveşte activitatea de Protecţie a MEDIULUI, dau “zor-nevoie” să arate că acţionează, nu îi poate convinge pe cei care văd şi dincolo de aparenţe….!   

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *