Problemele majore ale sectorului agricol din România, discutate la Cotroceni

Distribuie articolul:

*Întâlnirea Forumului APPR cu Președintele Interimar al României, Ilie Bolojan.

Dintr-un Comunicat de presă remis şi redacţiei ziarului Ştirea, am reţinut pentru cei interesaţi de starea agriculturii româneşti.

Forumul APPR, alături de alte organizații reprezentative din industria agro-alimentară din România, a avut ocazia de a expune problemele urgente din sector la cel mai înalt nivel, în cadrul unei întâlniri importante la Palatul Cotroceni, pe data de 18 martie 2025.

În cadrul acestei sesiuni de discuții, Președintele Interimar al României, Ilie Bolojan, a fost informat cu privire la probleme de importanță majoră pentru viitorul agriculturii din România, solicitându-i-se sprijinul pentru soluționarea lor, atât pe plan intern, cât și în forurile europene.

S-a pus un accent deosebit pe noul cadru financiar multi-anual, pe necesitatea unei alocări suficiente pentru ca actorii de pe lanț să poată continua să producă hrană și să asiste economia europeană în efortul său de decarbonizare, angajament pe care Uniunea Europeană îl promovează.

De asemenea, s-a discutat despre importanța menținerii unei alocări separate din bugetul european pentru agricultură, cu cei doi piloni din PAC– plăți directe și dezvoltare rurală.

Un alt subiect important abordat a fost Legea Arendei, legat de care fermierii au subliniat o dată în plus că este vitală pentru predictibilitatea afacerilor lor, pentru atragerea de surse de investiții, inclusiv din fonduri europene.

Preşedintele Bolojan -RECOMANDĂRI…

Președintele Interimar, domnul Ilie Bolojan, a subliniat că soluția pentru această lege constă în aducerea la aceeași masă a tuturor părților implicate – fermierii și membrii Parlamentului (cu expertiza Comisiei Juridice) pentru a depăși punctele slabe ale documentului existent și a propune o versiune pragmatică și echilibrată. Președintele interimar a recomandat, de asemenea, să se studieze modelele țărilor în care o astfel de legislație funcționează eficient, pentru a putea adopta și transpune cele mai bune practici.

Un subiect de importanță majoră pentru viitorul sectorului agricol românesc este și convergența externă (egalizarea plăților europene pe suprafață în perioada exercițiului financiar 2028-2034), aspect care va trebui sprijinit de toate instituțiile statului, pentru ca fermierii români să fie competitivi pe pieța unică european.

Legat de Mercosur și de alte acorduri comerciale internaționale, a fost subliniat impactul negativ potențial al acestui acord în special în sectorul zootehnic, unde vor exista provocări legate de importul de carne de pasăre, carne de vită și de ovine – dar și în cel al producției de cereale şi plante proteice.

Forumul APPR a fost reprezentat Theodor Ichim și de Cristina Cionga. Fermier el însuși, președintele FAPPR a pledat pentru stabilirea unei perioade minime de arendă (eventual, ca alternativă, pentru interzicerea contractelor de arendă pe termen de cel mult un an, practicată de unii proprietari de terenuri cu un scop speculativ si care generează un efect dezastruos asupra producătorilor agricoli care trebuie să-și planifice o afacere multi-anuală). Totodată, a subliniat că sprijinul de venit din fonduri europene trebuie îndreptat către cei care au cea mai mare nevoie, adică spre cei care lucrează pământul.

Directorul adjunct al asociației a subliniat necesitatea alinierii politicilor comerciale ale Uniunii Europene cu Politica Agricolă Comună (PAC), respectiv a obligativității respectării acelorași standarde de producție în țările terțe, inclusiv Ucraina, cu cele impuse fermierilor europeni, pentru a nu îi vulnerabiliza pe aceștia din urmă.

Este important ca toate sectoarele să beneficieze de politici comerciale integrate, pentru a sprijini dezvoltarea unei agriculturi sustenabil competitive în UE. Forumului APPR îi revine responsabilitatea de a aborda aceste teme esențiale și de a colabora cu autoritățile pentru a implementa soluții concrete care să sprijine fermierii și să asigure un viitor prosper pentru agricultura românească, în cadrul dialogului civil de la nivel național și european.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *