Eurodeputatul PSD, Ștefan Mușoiu, își exprimă speranța ca țintele Uniunii Europene privind diminuarea accelerată a ratei accidentelor auto până în 2030 să se contureze cât mai rapid pentru a salva cât mai multe vieți omenești, dar și pentru a scădea din impactul economic considerabil al acestor evenimente tragice. „Inspectoratul General al Poliției Române ne anunța că în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, la nivel național, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 385 de accidente rutiere severe, în urma cărora 148 de persoane au decedat și 330 au fost rănite grav. La aceste date dramatice, vin în completare și cele furnizate de statisticile europene. Potrivit acestora, în 2022, 20.640 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în UE. Cei mai expuși acestui risc sunt pietonii, bicicliștii și motocicliștii. Uniunea și-a propus să reducă la jumătate, până în 2030, numărul de decese și de vătămări grave, cauzate de accidentele rutiere și la zero până în 2050”, evidențiază politicianul român. Membru al Comisiei de Turism și Transport (TRAN), Mușoiu dezvăluie că în una dintre ședințele acestui for din Parlamentul European, s-a dezbătut, în această săptămână, ultimul raport al Curții de Conturi a UE pe acest subiect al descurajării accidentelor de circulație. Președintele executiv al PSD Ialomița devoalează că, din păcate, în ciuda recomandărilor comunitare, până în 2030, decesele nu vor scădea la jumătate, ci doar cu un sfert.
De ce se bate pasul pe loc?
Întrebat care sunt cauzele rezultate din prezentarea Raportului Curții de Conturi europene privind atingerea obiectivelor pentru creșterea siguranței rutiere în Uniune și care blochează scăderea accidentelor, europarlamentarul PSD a precizat că acestea țin de fiecare stat mambru în parte, dar și de lipsa de insistență a Comisiei Europene. „Statele membre nu au o strategie națională privind implementarea obiectivelor UE în acest sens. Concret, fiecare stat comunitar are alt tip de abordare. Poate substanțial diferită chiar și de cea a țărilor cu care se învecinează privind îmbunătățirea traficului rutier. Iar mentenanța drumurilor are o importanță mai deosebită sau nu, de la stat la stat. Și mai concret, siguranța traficului este, adesea, înlocuită cu alte priorități la nivelul majorității țărilor membre. Pe de altă parte, Curtea a concluzionat că abordarea instituită de Comisie este cuprinzătoare, cu răspunsuri exacte pentru toate tipurile de probleme pentru ameliorarea tuturor neajunsurilor din traficul de pe șoselele europene, dar că nu a insistat suficient asupra unor indicatori-cheie în sprijinul pe care l-a adus statelor membre pentru atingerea obiectivelor respective”, a detaliat eurodeputatul ialomițean.
Ar fi necesară o agenție europeană pentru siguranța pe șosele?
„Consecințele economice ale fiecărui accident auto sunt foarte mari, dincolo de pierderile la nivel uman sau de rănile ireversibile rezultate. Contabilizate fie separat, fie global, ne dăm din nou seama nu doar că viața fiecăruia dintre noi e neprețuită, ci și de pagubele colosale pe care ajungem să le suportăm din cauza neatenției sau a vitezei excesive”, subliniază Ștefan Mușoiu. Europarlamentarul PSD a mai arătat că și în opinia sa este oportună înființarea în viitor a unei agenții europene pentru siguranța pe șosele, mai ales că există câte o agenție similară pentru aviație și pentru sectorul maritim.