Energie verde la RAJA S.A. prin finalizarea a 8 parcuri fotovoltaice

Distribuie articolul:

RAJA SA, cel mai mare operator public regional din România în domeniul
alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, continuă să implementeze proiecte de modernizare care să aducă plusvaloare companiei dar și consumatorilor.
Având în vedere faptul că operatorul constănțean este un mare consumator de energie electrică, pentru a reduce costurile de exploatare și pentru menținerea unor tarife scăzute, RAJA a întocmit documentația pentru finanțarea cu fonduri europene a dezvoltării de parcuri fotovoltaice pentru 8 locații: Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II și Stațiile de Epurare Ape Uzate de la Medgidia, Mangalia, Buftea și Fetești.
În data de 30.05.2023, compania constănețeană a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2198 „Construire 8 parcuri fotovoltaice”.

Proiectul, în valoare totală de 29.257.487,42 lei face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa 11 – “Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană. După parcurgerea etapelor legale, proiectul a demarat cu etapa de proiectare și de amenajare a
locațiilor unde au fost instalate panourile și implicit pregătirea sistemelor de susținere ale acestora.
Prin implementarea acestui proiect, RAJA a urmărit atât diminuarea consumului de energie electrică achiziționată de la terți, cât și atingerea obiectivelor Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021 – 2023 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile. În cadrul acestui Proiect au fost montate 5.793 panouri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 3.186,15 kWp, dispuse astfel: Sursa de apă Cișmea A – 1.010 panouri cu o capacitate maximă de 555,5 kWp; Sursa de apă Cișmea B – 816 panouri de 448,8 kWp;
Sursa de apă Cișmea C – 1.534 panouri cu o putere de 843,7 kWp; Sursa de apă Cișmea II – 810 panouri cu o capacitate de 445.50 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Buftea – 280 panouri de
154.00 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Medgidia – 360 panouri cu o putere instalată de 198.00 kWp; SE Fetești – 272 panouri de 149,60 kWp și SE Mangalia – 711 panouri cu o capacitate maximă de 391,05 kWp.
Beneficiile implementarii acestui proiect sunt evidente. Parcurile fotovoltaice sunt sisteme de producție a energiei electrice practice și ecologice, prietenoase cu mediul, care protejează natura și previn încălzirea globală. Acestea nu degajează gaze cu efect de seră și nici nu conțin substanțe toxice nocive pentru natură. Totodată se ating și obiectivele Uniunii Europene privind producția de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva UE
2018/2021.

“În contextul global al scăderii consumului de energie electrică convențională și implicit de reducere a costurilor de exploatare a instalațiilor, compania noastră face pași importanți în acest domeniu. Munca de peste doi ani a colegilor dă roade astăzi, prin reducerea consumului de curent electric din rețeaua publică și folosirea unor surse verzi, prietenoase cu mediul, de
producere a energiei. Ne propunem extinderea acestui program și la alte puncte de lucru în funcție de sursele de finanțare destinate acestui domeniu”, a declarat Aurel Presură, director general RAJA SA.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *