AMARA – prezentare, ca Staţiune turistică, la Târgul ROMEXPO

Distribuie articolul:

Primăria Orașului Amara s-a alăturat expozanților de la Târgul de Turism al României, care se desfășoară în perioada 9 – 12 noiembrie, la Romexpo, pentru promovarea stațiunii și a celor două proiecte aflate în derulare, și anume: „Dezvoltarea Infrastructurii de turism în stațiunea balneoclimaterică Amara prin amenajarea Plajei Perla” și „Reabilitare Zona 4 Complex Balnear Plaja Zorilor”.

“ …Prin firmele de publicitate, avem participare la Târgul ROMEXPO. Sunt firmele de publicitate pentru aceste plaje. Cele care au contract de publicitate, strict, pe aceste proiecte. În acest context, am mers şi noi, Primăria, la cele două standuri. Avem două angajate ale Primăriei, care se ocupă cu publicitatea pe cele două proiecte pe care le derulăm pe plaje. (…) Interesul nostru, al Staţiunii Amara, este să ne facem publicitate.

Din păcate, nu avem pachete promoţionale, o Ofertă promoţională, de reduceri, dar promovăm Staţiunea, obiectivele turistice, am primit şi de la unii dintre operatorii de turism din Amara, materiale de promoţie, ca să-şi facă reclamă, şi …să ştiţi că am văzut oameni interesaţi. Eu am fost, ieri, acolo şi am văzut, am stat de vorbă cu oamenii aflaţi în căutare de Oferte. O parte dintre ei, au fost la Amara, şi-mi spuneau cât de bine sau cât de rău s-au simţit în Staţiune, la tratamente, mulţi, însă, doar auziseră de Amara şi ne-au întrebat dacă se mai fac tratamente, despre cazare, etc.

Noi, reprezentanţii Primăriei le-am explicat, în detaliu, că Amara este o Saţiune care merită vizitată. (…) Noi, Primăria, nu am cheltuit bani decât pentru transport, şi o să decontăm diurna/mâncarea celor care s-au îngrijit de cele două standuri. De aceea v-am spus că, efectiv, ne-am folosit de firmele care au luat standuri acolo, care se ocupă de proiectele de reabilitare a celor două plaje, şi ne-am aşezat alături de ei. (…)

Lucrările la cele două plaje, se apropie de final

  1. Proiectul pentru plaja “PERLA” are ca perioada de implementare 95 luni (între 25.02.2016 și 31.12.2023). Valoarea totală a proiectului este de 15.056.661 lei, din care finanțare nerambursabilă în sumă de 14.581.050,52 lei (FEDR – 85,00% și bugetul național – 13,00%), valoarea cofinanțării eligibile în sumă de 297.572,46 lei, iar valoarea neeligibilă 178.038,13 lei.

Ce s-a făcut din cei peste 150 MILIARDE lei vechi, rămâne să vedem la finalul lucrărilor. De precizat că ziarul Ştirea a prezentat, în vară, stadiul lucrărilor, în cadrul emisiuni difuzată pe canalul de youtube al ziarului Ştirea.

2. Reabilitare „ZONA 4” Complex Balnear Plaja Zorilor ar fi trebuit finalizat la data de 31.12.2021, dar …Valoarea totală a proiectului este de 9.710.897 lei. Şi această plajă a fost prezentată în emisiunea al cărei protagonist/invitat a fost Alin Sandu – primarul Staţiunii Amara.

Întrebat, contextual, dacă la sfârşitul acestui an, aşa cum a promis, şi cum este prevăzut în documentaţii, cele două proiecte vor fi finalizate, primarul ne-a declarat: “ (…) Stadiul fizic este mai avansat decât stadiul cerut în acte, pentru că nefiind fiinalizate lucrările n-au putut să încheie Devizele de lucrări. Noi sperăm ca, într-o lună, să avem finalizate plajele. Să se încheie proiectul, cu succes! Plajele arată foarte bine, să ştiţi! Singura problemă pe care o mai avem, este nivelul apei în lacul Amara, care a scăzut îngrijorător, a ajuns la 2 metri. (…) Nu ţine de noi, ci de nivelul pânzei freatice, de Apele Române. Să sperăm că o să înceapă ploile…!

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *