Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022, în perioada 15 – 22.07.2022 se va desfăşura Campania Naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în stațiile de distribuție a carburanților auto cod CAEN-4730 .
Rezultatele vizitelor de inspecţie efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă şi de către inspectorii de muncă de la Inspecţia Muncii în anii anteriori , precum şi evenimentele care au avut loc în ultima perioadă , au evidenţiat faptul că în activităţile , mai sus menţionate , au fost constatate o serie de deficienţe referitoare la sănătatea şi securitatea lucrătorilor aflaţi în petenţial pericol în locurile de muncă unde se pot forma atmosfere explozive.
Nereguli, deficienţe
În domeniul relaţiilor de muncă au fost constatate, în controalele anterioare, deficienţe referitoare la :
- Nerespectarea dispoziţiilor privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariul, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă;
- Nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca de noapte;
- Neevidenţierea reală în documentele de evidenţă a timpului de muncă a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi .
Obiectivele Campaniei Naţionale sunt :
- Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozitiilor legale în materie
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor auto
- Eliminarea neconformităţilor constatate , prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare
- Creşterea gradului de conştietizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
După finalizarea Campaniei Naţionale , Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa va comunica în mass – media rezultatele obţinute.