PSD: Cioloș să nu îndrăznească să vină în Parlament cu Groparul Sănătății pe lista sa guvernamentală!

Distribuie articolul:

COMUNICAT DE PRESĂ

PSD îl somează pe prim-ministrul desemnat Dacian Cioloș să nu îndrăznească să-l includă în propunerea sa guvernamentală pe groparul sistemului de sănătate, Vlad Voiculescu, care prin nepăsare, incompetență și scandal a provocat catastrofa sanitară generalizată pe care o trăim în aceste zile.

Chiar dacă echipa guvernamentală propusă de Dacian Cioloș nu ar avea nicio șansă de a primi votul de încredere al Parlamentului, prezența lui Vlad Voiculescu sau a interpușilor săi pe o astfel de listă ar reprezenta o sfidare intolerabilă și o bătaie de joc la adresa societății românești! Miniștrii USR-Plus de la Sănătate sunt direct vinovați de dezastrul medical și umanitar în care a ajuns România. Nu au niciun drept să acuze acum că n-au avut fonduri sau putere de decizie, după ce luni de zile s-au lăfăit în fotoliu de ministru fără a avea nimic de obiectat.

Astăzi românii au ajuns să sape gropile din cimitir cu excavatorul, pentru că, în lunile precedente, Vlad Voiculescu și ceilalți interpuși ai săi au fost mai interesați de privatizarea serviciilor medicale și de controlul achizițiilor din Sănătate decât de pregătirea sistemului sanitar pentru mult anunțatul val patru al pandemiei! Ei sunt direct responsabili pentru pacienții arși în spitale, pentru numărul insuficient de paturi de la ATI și pentru lipsa generalizată a medicamentelor pentru tratarea bolnavilor COVID-19, care mor cu zile și aglomerează cimitirele din România!

Acești gropari ai sistemului medical nu au ce căuta pe lista unui nou guvern! Locul lor este pe lista celor care vor trebui investigați pentru catastrofa sanitară pe care au provocat-o în România!

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *