După 10 ani, nişte băieţi deştepţi din Primăria celui mai mare municipiul din judeţul Ialomiţa, iată că s-au prins şi ei că timp de 10 ani concesionarul n-a făcut nici un drac pe terenul ce i-a fost încredinţat pentru ce ştiu doar patronul şi primarul de-atunci…
Aşa că, în baza unui Referat întocmit şi semnat de numitul Plăiaşu Emanuel Eduard – şef Birou în cadrul Direcţiei Economice, onor primarul care este Adrian Mocioniu a propus consilierilor locali ca să rezilieze Contractul de concesiune nr. 2468 încheiat în data de 31.03.2010. Motivul este, desigur, nerealizarea de către SC CONCIVIC a lucrărilor de investiţii pentru care a solicitat terenul în suprafaţă de 4.435 mp. Pe ditamai suprafaţa de teren ar fi trebuit ca, în doi ani de la semnarea contractului, firma să constuiască un „ANSAMBLU DE LOCUIŢE P+4–6 E”, pe str. Răzoare. Undeva pe lângă actualul sediu al Poliţiei Locale, ca să puteţi vizualiza cu ochii minţii zona…Cum spuneam, au trecut 10 ani de la semnarea Contractului, 8 ani de când ar fi trebuit să funcţioneze acolo apartamente în care să locuiască nişte slobozeni! De ce n-a construit firma CONCIVIC acolo locuinţele, nu e treaba noastră, a presei, decât în măsura în care am avea oarecare suspiciuni. Nu avem! Aşa că…Dar, avem nişte suspiciuni mari, mai cu seamă în ceea ce priveşte „ceaţa” ce pare să li se fi pus pe ochi, atâta amar de ani, celor îndrituiţi a respecta Legea 50/1991, cea a Urbanismului, respectiv a Autorizaţiilor de construcţie…Suspiciuni avem şi în ceea ce priveşte faptul că, după 10 ani, în Referatul menit a fi „patalama” la îndemâna primarului care cere să se rezilieze Contractul stă scris : „ …în cazul neîndeplinirii în mod culpabil a obligaţiilor contractuale de către Concesionar, contractul se reziliază de plin drept, fără a fi necesară intervenţia vreunei instanţe judecătoreşti, notificare sau orice altă formalitate. Cu toate acestea, Concesionarul îl va despăgubi pe Concendent.” . Oare? Acestea fiind scrise acolo, în Referatul „cauzei” (pierdute) şi, iată, publicate aici în ziar, nu ne rămâne decât să aflăm cât înseamnă despăgubirea aia…asupra căreia avem de pe-acum oarece suspiciuni…
IONICA GHINEA