- După ce că locuitorii municipiului n-au prea avut ocazia să se bucure multe zile din vara fiecărui an, de ceea ce un patron şi doi foşti primari au considerat a fi ştrand, iată că firma S.C. INTER GROUP S.R.L, nu numai că nu se simte vinovată de nerespectarea clauzelor contractuale (cel mai probabil din cauza unui management defectuos!), ci îşi permite chiar şi să aibă pretenţii financiar-contabile de la Primărie…
Povestea afacerii ce s-a dorit a fi de-un succes „de să se ducă buhul” a fost pusă la cale în anul de graţie 2006, atunci când, printr-o Hotărâre a Consiliului local emisă în data de 30 martie, s-a aprobat concesionarea celor două bazine de înot ce până atunci fuseseră în exploatarea S.C. Urban S.A. – societate aflată în ograda Primăriei, consilierii locali fiind membri atât ai AGA, cât şi-n Consiliul de Administraţie.
Mulţumit de câştigarea aşa-zisei licitaţii pentru concesionarea bunurilor pe care ar fi urmat să le exploateze timp de cel puţin 20 de ani, patronul firmei SC INTER GROUP SRL a demarat „în trombă” niscaiva investiţii. Ce s-a întâmplat cu bunurile ce erau în inventarul Ştrandului la momentul predării-primirii către concesionarul venit din mediul privat? Iată una dintre întrebările la care cineva ar fi trebuit să ofere răspunsuri. În cazul în care cineva ar fi şi întrebat, desigur! În sfârşit, acum că nimeni nu mai este interesat să afle cum de „s-au luat pe mâinile apucătoare” ale unora şi altora dintre cei ce s-au pre(a)ocupat de acest obiectiv de investiţii care „înghiţise” deja destui bani publici, nu ne rămâne decât să depănăm amintiri despre ce putea să fie şi n-a fost, din cauză că…
Când grandomania strică bucuria!
Cei mai mulţi dintre prichindeii acestui orăşel (ce are pretenţia de a fi considerat municipiu-reşedinţă de judeţ) s-au bucurat la aflarea veştii că vor avea posibilitatea să se bălăcească în chiar „buricul târgului”, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să plece cu autobuzul către lacul Amara sau să ia taxiul până la Ştrandul (re)deschis la vestitul „Sat de vacanţă Hermes” situat în afara oraşului. Părinţii s-au bucurat şi ei de-o economie datorată nefolosirii unui mijloc de transport. Politicienii acelor vremuri nu mai pridideau cu laudele vizând preocuparea „aleşilor” în iniţierea unui asemenea proiect public-privat. Chiar presa locală, implicit ziarul Ştirea, a salutat o asemenea iniţiativă a omului de afaceri Puiu Nichita. Din păcate, ca orice minune, după ce „s-a spart în figuri” în încercarea de a completa domeniul de activitate cu tot ceea ce presupune funcţionarea unei terase (cu mâncare, băutură şi „tot tacâmul”), după ce, în grandomania sa, s-a considerat capabil a organiza şi spectacole de muzică „de înaltă ţinută artistică” , patronul a abandonat. Abandonul s-a petrecut la doar câţiva ani de la (re)deschiderea Ştrandului. Mai apoi, pe poarta micului Ştrand s-a pus lacătul…! După ce-a zăcut, aşa abandonat, ani de zile, anul acesta, pe ordinea de zi a unei şedinţe a Consiliului local a apărut un proiect de Hotărâre privind REZILIEREA Contractului de concesiune nr. 2883/2007. Din cele 10 pagini care au însoţit proiectul în parcursul transformării lui în HCL, din Referatul întocmit de domnul Barbu Emilian – şef Serviciul Juridic din cadrul Primăriei, am reţinut „…urmare a verificărilor în teren a biroului patrimoniu s-a constatat nerespectarea de către concesionar a obligaţiilor prevăzute de art. 6.5 referitoare la a asigura exploatarea eficace şi în regim de continuitate şi permanenţă a bunului concesionat, precum şi neplata redevenţei în perioada ianuarie – aprilie 2018. Prin notificarea nr.43125/27.04.2018 am solicitat rezilierea unilaterală a contractului de concesiune nr. 2833/2006 din culpa concesionarului S.C. Inter Group SRL, cu plata unei despăgubiri în sarcina acestuia. Prin adresa nr.235/27.04.2018 acesta îşi exprimă acordul în privinţa rezilierii din culpa sa cu plata de către acesta de despăgubiri constând în contravaloarea redevenţei aferente perioadei ianuarie – aprilie 2018, perioadă în care acesta nu a funcţionat”
Ce mai „schepsis”, ce mai tupeu…!
Citind aceste fraze atât de meşteşugit ticluite, nici nu mă mir că onor consilierii locali au zis că e bine fiindcă, în sfârşit, s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte „divorţul” dintre patron şi conducerea UAT Slobozia. Interesează pe cineva faptul că „la dosarul cauzei” există şi aşa-numitul „REFERAT INFORMARE” purtând numărul 60032/10.08.2016 ce a fost întocmit de Direcţia Economică – Biroul Evidenţă Patrimoniu? Contează în vreo analiză faptul că acolo, în aşa-numitul Referat semnat de domnul Trifan, printre altele, scrie negru pe alb şi că „ În perioada 2009 – 2015, SC INTER GROUP SRL a realizat o serie de investiţii, iar potrivit art.4.6 din Contractul de concesiune, valoarea investiţiilor poate fi dedusă, eşalonat, din cuantumul redevenţei pe baza devizelor şi a proceselor verbale de recepţie a lucrărilor. Astfel, în anul 2015, a solicitat deducerea investiţiilor (…) Investiţiile realizate au fost predate către concesionar şi primite de concendent prin Procesul-verbal de predare-primire nr.60304/ 15.09.2015, valoarea totală a investiţiilor fiind de 367.913 lei. Până la această dată, din suma de 367.913 s-a dedus suma de 132.399 lei reprezentând redevenţa pe ultimii 2 ani, iar suma rămasă de compensat – 235.514 lei se va face pe următorii 3 ani (…) putem rezilia contractul ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către concesionar (…) putem considera că acesta se află în imposibilitatea de a exploata bunul concesionat …” ?
Răspunde cineva (măcar politic, dacă nu profesional şi chiar penal) pentru că atâta amar de ani acel bun imobiliar nu a fost folosit aşa cum a fost prevăzut într-un aşa-numit „Caiet de sarcini”, în baza căruia firma respectivă a câştigat licitaţia de atribuire a concesiunii Ştrandului? Ca şi în cazul altor proiecte „seduse şi abandonate”, noi, cetăţenii rămânem cu paguba, în timp ce „părţile” în Contract îşi vor găsi scuze acuzându-se reciproc-avantajos!
IONICA GHINEA