Primarul se declară mulţumit de primul an din mandat!

Distribuie articolul:

* Uimire, revoltă sau …ce simţiţi ?     

În cadrul unei conferinţe de presă (a doua într-un an întreg!) primarul Mocioniu s-a arătat mulţumit de activitatea desfăşurată în primul an la Primăria Slobozia. (Aplauze puternice! Se scandează: Urrrraaaaaa! Aplaudacii încearcă să acopere fundalul dinspre care se aud vociferări la adresa următoarelor probleme bifate ca mulţumitor (ne)realizate: APA, CANALIZAREA, ASFALTAREA, PIATA REVOLUŢIEI (CU A EI PARCARE SUBTERANĂ) PARCUL IMM-urilor, DADP (cu-ale ei pavele şi multe „lalele, lalele” şi panseluţe „cât cuprinde” situaţia…achiziţiilor publice, dar şi blocurile ANL cu-ale lor deja apărute probleme în exploatare, dar şi lucrările investiţionale începute şi neterminate acolo, la unităţile şcolare de pe raza municipiului pe care domnul Mocioniu şi echipa au pretenţia că-l conduc. Ca nu cumva să

Mocioniu DIXIT… o oră şi jumătate! 

Miraţi şi noi de-a noastră răbdare, l-am ascultat pe primar cum „a trecut în revistă” multe dintre „aspectele” problemelor pe care le (tot) întâmpină la lucrările (ne)executate la obiectivul de investiţii atât de binecunoscut locuitorilor urbei, mai mult din cauză că aspectul centrului localităţii este de-a dreptul dezolant. O oră şi jumătater a vorbit, neîntrerupt, Mocioniu. Păi, siguir că era nevorbit! Nu v-am spus că într-un an, domnia-sa n-a catadixit să se întâlnească „informal” cu toată presa, ci numai cu cea pe care, de la bugetul local, stimabilul o plăteşte ca pe-o … „verigă” de care se înţeleneşte în mentalul colectiv ideia că, totuşi, primarul „a mai făcut câte ceva”? Ce zice primaru’ c-a făcut? Ce zice şi presa c-a făcut, desigur! Acum, că ne-a invitat să preluăm „raportările măreţe” , iată că zicem şi noi ce-a zis el! Şi titrăm frânturi de discurs, fără a trunchia din „esenţa tare” a vorbelor de tip „laudă de sine”, chit că nici deontologia nu ne obligă, nici „stimulente” (nici măcar moral-emoţionale) n-am primit, aşa cum au primit aplaudacii de serviciu! …Conferinţa de presă de astăzi este dedicată faptului că mai avem foarte puţin şi echipa pe care dumneavoastră o aveţi în faţă face un an de când am preluat destinele acestei instituţii. (…) Cred că am realizat tot ce se putea, în condiţiile date. Cred că nu avem paşi bătuţi pe loc sau paşi pierduţi. (…) Aş vrea să încep prezentarea pe care o am, cu cele trei probleme principale cu care anul trecut am intrat în campanie electorală, şi la care atunci am avansat anumite soluţii. În ceea ce priveşte soluţiile respective vă spun că nimic nu s-a schimbat!

PROBLEMA APEI cea…cărată, nu curată!  

Anul trecut vă spuneam că încercăm să menţinem în limitele de potabilitate toţi paramentri fizico-chimici şi biologici şi avem un an de zile în care am făcut acest lucru. V-am spus, de asemenea, că încercăm să creştem calitatea apei, prin diverse intervenţii, şi am avansat într-o proporţie de 70% cu aducstoica APA beaţiunea apei în oraş, de la Staţia de tratare, chiar dacă lucrările au fost oarecum deranjante pentru cetăţeni, astea sunt condiţiile când se lucrează şi cred că trebuie să fim bucuroşi că se lucrează. Iar, o veste importantă pe care vreau să v-o dau: în şedinţa de Consiliu de la sfârşitul lunii, terminăm un pas şi aprobăm Studiul de Fezabilitate (S.F.) pentru implementarea ultimei trepte de tratare a apei, şi mă refer la faptul că vom implementa sistemul cu filtre de cărbune activ, sistem care vă spun sincer, unde am fost, în ţări dezvoltate, l-am văzut implementat şi garantează o calitate crescută a apei. (…) Ca să vă avansez nişte termene, termenul optimist este sfârşitul anului 2017, termenul mai puţin optimist estePiata 1 jumătatea anului 2018. (…)

 PIAŢA REVOLUŢIEI şi… „greaua moştenire”. Adio dar rămân cu tine…!

(…) Am avut oportunitatea de a accesa acel credit şi a debloca investiţiile pe care dorim să le facem în municipiul Slobozia. Pentru că, altfel, 70% din Buget de investiţii eram obligaţi să-l ducem acolo. Vreau să vă prezint situaţia care era anul trecut. Anul trecut când noi, echopa pe care o aveţi în faţă am sosit la Primărie, am găsit un ACT ADIŢIONAL, prin care Societăţii Comerciale ACM 4 Bucureşti i se prelungea, pe o perioadă de un an, Contractul de lucrări în Piaţa Revoluţiei. Atunci am analizat foarte bine situaţia, am luat în calcul ceea ce avem de făcut la momentul acela: rezilierea contractului, după ce fusese semnat în urmă cu câteva săptămâni nu cred că era o soluţie (…) Am făcut tot posibilul ca din acest constructor insolvent, din păcate neserios (…), cred că am scos peste aşteptări, având în vedere condiţiile de unde am plecat. Peste câteva zile avem de luat o decizie foarte grea, aceea de a prelungi prin ACT ADIŢIONAL Contractul cu această societate sau de a opri lucrările şi a demara o nouă licitaţie pentru restul de executat. Atât domnul Puia, ca administrator public, cât şi domnul viceprimar Gradea, au fost şi s-au interesat la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, ca să avem exact scenariul şi termenii în caz că reziliem Contractul (de fapt, nu reziliem nici un Contract, expiră acel Act adiţional), cât ar dura minim ca să avem un NOU CONSTRUCTOR în Piaţa Revoluţiei? Acestui constructor i-am spus un singur lucru; în condiţiile în care ne va da garanţii foarte clare că în termen de un an de zile poate să termine aceste lucrări, prelungim Contractul (…) În caz contrar… nu cred că ar putea cineva să ne reproşeze vreodată că am oprit lucrările cu un constructor care de patru ani de zilecartier 2 vedem ce face! Noi i-am dat nenumărate şanse (…)

Cartierul de tineri …tot subfinanţat!

… ce a fost demarat haotic, în urmă cu 10 ani, în care s-au dat loturi peste loturi, s-au mai suplimentat străzi, s-au eliberat Autorizaţii de construcţie, în condiţiile în care acolo nu era absolut nicio utilitate. Nu a fost o gândire corectă. Încerc şi acum să-mi dau seama ce s-a vrut acolo (…) În aceşti 10 ani care au trecut, principala problemă a fost lipsa finanţării (…) De multe ori s-a vorbit că vom asfalta la anul, vom face…fără să avem finanţare. Datoria noastră este ca, în primul rând, pentru ceea ce intenţuionăm să facem,   să găsim finanţare (…) Cheltuielile cu iluminatul public şi asfaltarea în cartierul Gării Noi sunt echivalente, din punct de vedere financiar, cu Bugetul de investiţii al municipiului Slobozia, cât pentru un an. Deci ca să alocăm banii necesari acolo, ar trebui să nu mai facem absolut nimic. Cred că argumentele date de urgenţa de-acolo, pe care noi le-am dus la Bucureşti, ne vor duce în final ca să obţinem o finanţare din Fonduri Guvernamentale. Dar avem şi un plan b de obţinere a finanţării (…) În august vom face recepţia la canalizare (…) Anul acesta nu vom reuşi să şi asfaltăm în acest cartier. (…) Nu asfaltăm ca să săpăm iar! Este un cartier în construcţie, şi-aceste lucruri trebuiau făcute de la început, dar…asta este! S-a greşit, iar noi avem datoria să reparăm ceea ce s-a greşit! (…) Trebuie să găsim finanţare, şi eu vă garantez că în Cartierul Gării Noi va fi finanţare! (…) Şi nu cred că am avut o ploaie care să depăşească 5 l/mp şi să nu avem zapada-6-300x199acolo, comasate, şi Urban, şi DADP, şi oricine mai putea să intervină ca oamenii să poată să iasă din case (…)

Deszăpezirea …revoltător de lăudată !

… La fel, mi-aduc aminte, am avut o deszăpezire care am făcut-o în regim propriu şi cred că am făcut-o cu economii foarte mari (…) Vorbesc cu alţi primari care, efectiv, sunt exasperaţi datorită faptului că trebuie să cheltuiască foarte mulţi bani pe deszăpezire. E, noi nu o mai facem pentru că eu prefer ca acei bani să-i păstrăm pentru investiţii. Poate dintre cetăţeni s-au supărat că nu am scos foarte repede zăpada din oraş. Am fi putut să facem şi treaba asta, imediat când am ieşit din „cod roşu” să cheltuim nişte bani suplimentari ca să scaote imediat zăpada! Doar că făceam nişte cheltuieli în plus. Am preferat, în schimb, şi ne-am ocupat foarte mult, şi în Slobozia, la o oră după „cod roşu” Mocioniu mainierau circulabile toate arterele oraşului. (…)

Epilog…

Că primarul a ales să prezinte un Raport asupra activităţii, nu-i ceva rău, desigur! Rău şi, mai ales, supărător este că, deşi plăteşte câteva „figuri” pentru ca domnia-sa să „păstreze relaţia cu presa” , iată cum, la atâta amar de vreme (caldă!) după zăpezile alea în care am „înotat” , Mocioniu ni se prezintă ca mare strateg, laudele reuşind să ne facă să nu mai vrem să publicăm şi altă dată asemenea fraze „sforăitoare”. Convinşi fiind că şi-aşa ne-am atras cuvinte „de dulce” din partea celor care sunt de-a dreptul revoltaţi că primarul pare că poartă „ochelarii de cal” prin care vede numai „realizări măreţe”, ne rezervăm dreptul de a (re)vedea acestea toate prin „ochiul” camerelor de filmat proprietate  a redacţiei ziarului Ştirea.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *