Se va da alarma! Nu vă speriaţi, dar învăţaţi…!

Distribuie articolul:

În perioada 18 – 21.04.2017, în intervalul orar 10.00 – 15.00, se va desfășura exercițiul național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.

Scenariul exercițiului vizează primirea, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, de la structurile care monitorizează sursele de risc, a unor informări cu privire la iminența producerii unor situații de protecție civilă generate de căderea de obiecte din atmosferă și derularea alarma 1activităților specifice în astfel de situații.

În perioada vizată, locuitorii din județ vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație. La auzirea semnalelor acustice, recomandăm cetățenilor să rămână calmi, să evite panica, să facă apel la calm și către persoanele din jur, și să urmeze măsurile dispuse de autoritățile publice locale. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „EXERCIȚIU”, care va fi utilizată la începutul și la sfârșitul mesajului. Scopul exercițiului îl reprezintă testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

 


Distribuie articolul:

One thought on “Se va da alarma! Nu vă speriaţi, dar învăţaţi…!

  1. Am inteles a fost de fapt o testare a functionarii sirenelor. Dar am intrebat un tip de la ISU pe strada langa Central unde trebuie sa ne adapostim in caz de urgenta ? Raspinsul lui a fost simplu si dezarmant „inca nu stiu sa va spun, dar in scurt timp se vor face publice si acestea”. Din raspunsul lui am inteles : iau salariul degeaba si e treaba voastra daca reusiti sa supravietiuti in caz de atacuri chimice !!!
    Revin prin intermediul dumneavoastra si intreb: unde trebuie sa ne adapostim in caz de atacuri chimice sau alte situatii limita ? Care sunt adaposturile civile unde ne vom adaposti ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *