PNL şi-a lansat candidaţii pentru Parlamentul României

Distribuie articolul:

Cu prilejul conferinţei de presă ce a urmat după evenimentul de prezentare a candidaţilor PNL Ialomiţa, deputatul Gheorghe Tinel, cel care vrea ca ialomiţenii că îi mai acorde încă o dată votul de încredere pentru a-i reprezenta în Parlamentul României din funcţia de deputat. Acesta a dorit să mulţumească celor care i-au fost alături în această seară, precum şi colegilor săi de partid, spunând ialomiţenilor, indirect prin intermediul presei locale, că Partidul Naţional Liberal a fost, încă mai este şi că va rămâne o alternativă mult mai bună în ceea ce priveşte politica de guvernare comparativ cu adversarii săi politici, Partidul Social Democrat. Totodată, acesta a mai precizat faptul că ţelul său pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c va să obţină 40 de mii de voturi, asta în condiţiile în care pentru alegerile locale din vara acestui an, vrând să câştige şefia CJI, a reuşit să adune numai 35 de mii de voturi. Alături de preşedintele PNL Ialomiţa, nu a putut fi altcineva decât Gheorghe Falcă, primarul din Arad, cel care este şi  coordonatorul campaniei electorale a PNL la nivel naţional, şi care a dorit să transmită cetăţenilor români următoarele:” Aşa cum ştiţi, democraţia periodic vine în faţa cetăţeanului şi suntem în perioada în care cetăţenii vor lua în dezbatere programele electorale şi evident în 11 decembrie vor lua decizia pentru viitorul nostru. Astăzi ne-am asumat o lege a salarizirii unice, o lege care să aducă în anul 2020 un salariu mediu de 4238 de lei, asta înseamnă aproape o mie de euro, în România. Noi putem demonstra cu cifrele pe care le avem şi cu datele care sunt în programul de guvernare că putem să atingem acest lucru. Pentru că pe noi nu ne interesează astăzi să se ridice salariul într-un segment din zona publică, pe noi ne interesează să existe o ridicare a salariului în tot ce înseamnă oamenii din întregul ciclu bugetar. Am luat această decizie să oprim zona de promisiuni a PSD-ului, să putem să discutăm de zona cea mai importantă a unei ţări, dezvoltarea economică. Fără dezvoltare economică nu avem cum să aducem prosperitate oamenilor, şi vă vorbeşte un om care trăieşte într-un oraş care a avut excedent bugetar în anul 2015 spre 2016 de 32 milioane de euro. Dacă aş fi fost un om de stânga, aruncam aceşti bani electoral, pentru că 2016 a fost an electoral, doar că eu nu am gândit aşa şi gândesc la dezvoltarea economică a unei comunităţi. (…)” d7k_8894Acesta a concluzionat rugând electoratul să se gândească foarte bine la drumul pe care doreşte să îl paveze spre a-l parcurge România zilelor noastre, spunând că prin continuarea măsurilor sociale, risipirea banilor publici, formularea de legi evazive şi interpretabile, precum şi reprezentarea acestei ţări în Europa, de către oameni condamnaţi penal, ar duce inevitabil spre un dezastru politic la cel mai înalt nivel, precum şi coliziunea cu cel economic, şi acestea vor afecta generaţiile ce vor urma.

Victor GHINEA


Distribuie articolul:

6 thoughts on “PNL şi-a lansat candidaţii pentru Parlamentul României

  1. Oameni buni, sunteti satui de gargara acestui politruc care a parvenit in fruntea PNL impus , nu prin alegeri democratice, temelia constructiei fiind de la inceput falsa si subreda! Luati in considerare cine este , si ce a facut impotriva propriului popor alaturi de hotii PDL: reducerea locurilor de munca, taieri de pensii si salarii, inchiderea de spitale, cresterea TVA !!! Asta in timp ce ei au furat de au rupt milioane si milioane . De euro.Brusc in prag de alegeri credeti ca va vrea binele?? Doar pana ajunge iar la putere, s-a demonstrat o data, asa va fi si in continuare!!!Lupul isi schimba parul(culoarea in cazul lui cretinel), dar naravul ba! Plus ca el ca individ are un caracter murdar, minte, tradeaza, santajeaza, in mod sigur , PNL fara el ar fi avut mai multe sanse. Problema e ca dinozauri ca el tin cu dintii de putere , inlaturand tinerii care ar putea schimba ceva…NU TINEL GHEORGHE!

    1. Marian, tu vrei iarasi guvern Ponta? Cu 12 urmariti penali, 1 incompatibil si 1 plagiator…. Sau mix format dintre PENALII lui Dragnea si smecherasii lui Ponta?

      1. Andrei, eu unul nu imi doresc guvern Ponta! Dar Marian are dreptate! Numeste o realizare a celor enumerati de el, pentru ialomiteni si slobozeni!

  2. Astia vor pe Dragnea, unde la el in orgada in Teleorman este in TOP 3 cu asistati sociali si Somaj… Daca iau astia guvernarea murim toti de foame!!! Sunt slugile rusilor!!!

  3. Pt.Andrei sau direct Alex , Tinel și Pocora reprezinta cancerul liberalismului în Ialomița! O sa ramai fără slujba și tu și Anca ! Tripleta Tinel ,Pocora ,Ionescu ,actuali parlamentari de Ialomița care nu au făcut nimic pt.ialomițeni în ultimii 4 sau 8 ani ! De ce sa-i mai votam ? Toți trei stau în București și habar nu au de nevoile noastre! Deci nu votați Tinel , NU votați Pocora ! Asa vom scăpa de ei !

  4. La lansare au venit doar foști pdl-iști! Liberalii nu-l suporta pe Tinel ! Gorghiu si Blaga au vândut liberalismul ialomițean lui Tinel ! PĂCAT! Oamenii lui Băsescu cu masca liberala încearcă sa ne păcălească sa’i votam ! Pe mine nu ma mai păcălesc, pe voi ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *