Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa se alătură, şi în acest an, programului iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Astfel, în această săptămână, între orele 10 – 14.00, inspectoratul va organiza şi desfăşura acţiuni “Porţi Deschise” la toate subunităţile din judeţ (municipiile Slobozia, Urziceni şi Feteşti şi oraşul Ţăndărei), pe timpul cărora elevilor li se vor prezenta tehnica de intervenţie şi specificul activităţii.
În anii precedenţi, programul “Şcoala altfel” a avut un impact pozitiv asupra comunităţilor şcolare, fiind apreciat de cadrele didactice şi elevii participanţi, care au considerat că informaţiile prezentate au fost practice şi utile, solicitând astfel participarea şi la alte acţiuni organizate de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.