OMG-urile, la mâna fiecărui stat

Distribuie articolul:

OMG uri* Consiliul European a adoptat luni, 02 martie un act normativ care acordă ţărilor membre dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, transmite EFE.

Luna trecută, Parlamentul European a aprobat şi el compromisul convenit în luna decembrie cu guvernele statelor membre pentru a pune capăt acestui dosar blocat de patru ani. Consiliul European a precizat că noile norme permit ţărilor să solicite ca teritoriul lor să fie exclus atunci când este autorizat un OMG la nivel european. La rândul lor, statele membre în care sunt cultivate OMG trebuie să aibă grijă pentru a evita contaminarea transfrontalieră în statele membre în care aceste OMG sunt interzise.
Noile norme vor intra în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Statele europene au păreri împărţite faţă de organisme modificate genetic chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă însă multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania american Monsanto


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *