„AFERIM!” la Berlin

Distribuie articolul:

„AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, este singurul lungmetraj românesc inclus în competiţia oficială a celei de-a 65-a ediţii a Berlinalei. Pelicula va avea premiera mondială miercuri, 11 februarie, ora locală 16.00. Echipa filmului va susţine o conferinţă de presă în aceeaşi zi, ora locală 11.00 ţi va păţi pe covorul roşu la ora 15:30.
Evenimentele vor putea fi urmărite în direct online pe site-ul oficial al festivalului:http://www.berlinale.de/en/im_fokus/live-streaming/index.html

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc la Berlinale Palast în prezența a peste 1.500 de invitaţi. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, şi Anke Engelke.
Printre personalităţile prezente la eveniment s-au numărat Darren Aronofsky (regizor, SUA), președintele Juriului Internațional, precum și colegii săi Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriță, Franța) și Matthew Weiner (producător/scenarist, SUA).
Ceremonia de deschidere a fost urmată de proiecția în premieră mondială a filmului „Nadie quiere la noche” (“Nobody Wants the Night”) în prezența regizoarei Isabel Coixets și a actorilor Juliette Binoche, Rinko Kikuchi și Gabriel Byrne.
Din distribuția „AFERIM!” fac parte: Teodor Corban, Mihai BERLINComănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu. Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “AFERIM !” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, producător Ada Solomon.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu căciulă”, “Alexandra”, “O umbră de nor”, “Trece și prin perete”, producții care au câștigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericită fată din lume” a fost distins cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival si Premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie 2012. “Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și Premiul pentru regie alaturi de Premiul Publicului la B-EST IFF. “AFERIM!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timișoreana, MEDA, Dr Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank și Fundația pentru o Societate Deschisă. Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susținut de Eurimages.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *