Primarului Cristian Roman i s-a prelungit şederea în arestul preventiv

Distribuie articolul:

primar alt art* Ieri, 15 octombrie 2014, cu privire la dosarul nr. 5535/312/2014 (respectiv dosarul cu nr. 4753/312/2014), completul de judecată a admis propunerea procurorilor vizând prelungirea cu încă 30 de zile a arestului  preventiv de care are parte edilul-şef al oraşului Ţăndărei. 

Vă reamintim că primarul oraşului Ţăndărei se află de-o lună în arestul IPJ Ialomiţa, fiind acuzat că în dimineaţa zilei de 17 septembrie 2014, poliţiştii din cadrul I.P.J. Ialomiţa au efectuat mai multe percheziţii la persoane bănuite de comiterea de fapte de corupţie în domeniul achiziţiilor publice, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Atunci, un număr de 80 de poliţişti au efectuat 14 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Slobozia şi oraşului Ţăndărei, la locuinţele unor persoane fizice, precum şi la sedii de societăţi, în baza delegării procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. Printre ele şi Cristian Roman, cel care conduce Primăria Ţăndărei, din poziţia de lider al organizaţiei orăşeneşti a PSD, dar şi vicepreşedinte al PSD Ialomiţa, şi membru al Consiliului Naţional al PSD. În dosarul deschis pe numele primarului, dar şi al şefului de la Achiziţii, aceştia „au calitatea de suspecţi şi vor fi cercetaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual” sub acuzaţia că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectare şi execuţie a unor lucrări la drumuri. Astfel, Cristian Roman, şi Costică Ionescu ar fi încheiat contracte pentru executarea lucrărilor, fără a respecta normele în domeniul achiziţiilor publice, devizele de lucrări, în baza cărora s-au efectuat plăţile fiind supraevaluate. Ba, mai mult, au şi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute. Ca să dea impresia de legalitate, cei doi au întocmit mai multe documente în fals. Ancheta procurorilor îi vizează, atât pe lângă cei doi reprezentanţi ai Primăriei, cât şi pe unii reprezentanţi ai firmelor cu care aceştia au încheiate contractele.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *