* Tupeul de-a replica – ostentativ – că nu toţi banii sunt de la bugetul local, mare parte din ei fiind de la Uniunea Europeană, chiar că ne îndârjeşte să ţinem aproape de subiect, domnule viceprimar Valentin Băcanu!
După ani de zile, timp în care Băcanu, cică, s-a străduit să acceseze fondurile nerambursabile, din care urmează să se modernizeze Piaţa Revoluţiei, iată că, în sfârşit, Primăria celei mai mari localităţi din judeţ ne comunică „ducerea la îndeplinire a dezideratului”. În data de 15 iulie, cu întârziere ce va rămâne nepenalizată deoarece toată lumea va fi mulţumită că s-a realizat megalomana investiţie, contractul de executare a lucrărilor de reabilitare a acestui obiectiv politico-social a fost semnat, câştigătoare fiind firma ACM4 Bucureşti. Valoarea la care s-au adjudecat lucră(tu)rile se ridică la 37 de milioane de lei. Conform contractului, lucrările ar trebui terminate până în data de 31 decembrie 2015. Ce se va realiza acolo, în faţa ferestrelor de la biroul primarului şi, deopotrivă, în faţa ferestrelor birourilor prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa? Conform SF, a proiectului şi a planificării politicienilor, acolo se va realiza o parcare subterană cu 98 de locuri pentru maşini, cele mai multe fiind ale angajaţilor în cadrul celor trei instituţii ce înconjoară strategic această Piaţă. La suprafaţă, cele câteva băncuţe şi câteva sute de floricele vor completa tabloul supraestimat ca valoare, atât financiar-contabilă, cât şi arhitecturală. De ce nu puteau sta cetăţenii municipiului Slobozia, fără această presupus grandioasă „operă” edilitar-gospodărească, nici nu-l mai întrebăm pe Băcanu (sau pe Stoica şi toţi consilierii lui, personali şi/sau publici), răspunsul acestora anticipându-l şi dezaprobându-l fie şi numai pentru că vistiernicii Uniunii Europene pot fi convinşi că altele sunt urgenţele în ceea ce priveşte trebuinţele românilor, nu o aşa de mare parcare subterană. Sigur, ni se va răspunde că astfel se va decongestiona traficul rutier, maşinile salariaţilor şi ale celor veniţi cu treburi în birourile celor trei instituţii (Primăria, Prefectura, CJI, başca BRD, CEC, Centrul Cultural „Ionel Perlea – locul unde, de regulă, se întâlnesc mahării administraţiei publice locale), urmând să nu mai încurce circulaţia..
Bani deja cheltuiţi cu…
Cu firmele cărora, cică, li s-au atribuit lucrările „potrivit legislaţiei în vigoare”. Licitaţia ofertelor a durat 6 (şase) luni, mai exact până-n data de 23.06.2014, când s-a şi adjudecat. A urmat o contestaţie care, desigur, a condus la suspendarea procedurii de atribuire. Asta, însă, n-a împiedicat Primăria să facă plăţi către cei cu care a intrat în relaţie contractual-comercială. Astfel, până luna aceasta, s-au plătit sume de bani, după cum urmează:
– SC POYRY SRL – 34.076 lei plătiţi în anul 2010
– SC CONSILIER CONTRUCT SRL – 126.750 lei plătiţi în anul 2011
– SC CASECOM SRL – 25.792 lei plătiţi în anul 2012
– SC ROMCONTEXPERT SRL – 110.580 lei plătiţi în anul 2013
Care este stadiul la care trebuia să ajungă până la această dată lucrarea de modernizare, domnul manager de proiect, adică viceprimarul Băcanu, s-a ferit să ne răspundă. Şi dacă nu ne-a răspuns clar şi concis, noi nici nu avem cum să nu titrăm că e clar că sunt în întârziere, recuperarea „din mers” nefiind posibilă, fie şi numai pentru faptul că toată lumea ştie cum se lucrează atunci când e vorba de obiective publice, fie ele şi realizate din bani de la Uniunea Europeană! Despre cine sunt aceste firme şi care-i relaţia dintre cei care au (de) administrat această lucrare, vom vorbi într-un alt articol. Până atunci, mai reţineţi că „bate la ochi” răspunsul potrivit căruia „ Documentaţia a fost întocmită de SC CONSILIER CONTRUCT SRL (SC POYRY SRL)”, iar cum numai două-trei rânduri mai sus le regăsim distinct alimentate cu bani publici, nădăjduim doar că firmele au trudit cot la cot la aceeaşi documentaţie stufoasă, şi nu că e una şi aceeaşi, nu-i aşa domnule viceprimar Valentin Băcanu? Că n-aţi fost prea explicit, iar conjuncţia şi nu apare în răspuns, locul ei fiind luat de paranteze, ceea ce ne-a cam băgat în ceaţă, zău!
IONICA GHINEA
Where are you from, bade? – Din Borzăştii Bacăului, copchile.
– Stimaţi telespectatori, ne aflăm la Mamaia, unde distracţia e la maxim! Vorbim cu un tataie excentric, care îl imită pe Radu Mazăre. Înţeleg că v-a plăcut carnavalul de aseară şi v-aţi constumat ca Radu Mazăre. Sunteţi fan?
– Sunt Şte-fan! Domnul Moldovei! Vino să te blagoslovesc.
– Eşti de belea, tataie! Eşti marfă, măria ta! Ai un mesaj pentru telespectatori?
– Las’ că-ţi dă clucerul Moghilă! E dus să ia o oca de hamsii. Venim de departe, din secolul XVI, suntem rupţi de foame.
– Matale eşti de-adevăratelea Ştefan cel Mare? Stimaţi telespectatori – şoc, şoc şoc! Incredibil! Am aici pe cineva care susţine că este adevăratul Ştefan cel Mare! Trebuie să-l supunem la un test, ca să aflăm adevărul. Tataie – sau măria ta – cum preferi: dacă susţii te-ai născut în judeţul Bacău, cine este Hrebenciuc?
– Io, Ştefan Voievod, n-am auzit de dânsul.
– Nu se poate, toată lumea îl ştie. Am început cu o întrebare uşoară.
– Uşoară? Mie? Păi, Io, cochile, m-am bătut cu turcii, cu tătarii, cu leşii, cu ungurii. M-aş bate şi-acum, dar am piciorul drept obrintit…
– Eşti tare, tataie! De Traian Băsescu ai auzit?
– Auzit! E ăla de l-a băgat sub masă pe Paharnicul Ulea! Straşnic bărbat!
– Senzaţional, stimaţi telespectatori! Stefan cel Mare a recunoscut: e băsist! Dar de Victor Ponta ce poţi să ne spui, măria ta?
– Ce să zic? Are un nume frumos, de condotier.
– E român şi ortodox, măria ta.
– Român?! Aha.
– Nu ţi-a spus nimic de el mama lu’ matale, doamna Irina Loghin?
– Mumă mi-a fost Maria-Oltea Doamna.
– Aseară era Irina Loghin. Hai, că le-ncurci.
– Ba tu le-ncurci! Nu mă stârni! Nu ţi-a spus Grigore Ureche că din fire sunt ”mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”?
– Ureche? E o poreclă? Lucrează în Servicii?
– A lucrat la un Letopiseţ. Nu l-am cunoscut.
– Letopiseţ? Deci, era bugetar. Ultima întrebare! Concentrează-te. Dragi telespectatori, chemaţi-vă rudele, vecini şi prietenii! Te-ai concentrat, măria ta? Întrebare: se ştie că România n-a fost a strămoşilor tăi, n-a fost a ta şi nu e a noastră, dar a cui va fi din noiembrie? A luptatorilor impotriva lui ponta=psd (mioncinosi, hoti, incompetenti)!
La inaugurarea cu sobor cred ca trebuie invitati si REVOLUTIONARII. Ăştia-s aşa-zişii revoluţionari ialomiţeni cărora le plătim, FIECĂRUIA, câte 18 -20 de milioane de lei pe FIECARE lună:
*** au primit câte 325 mp loc de casă şi sunt, de ani de zile, scutiţi de la plata impozitului pe clădire:
1. Andriescu Adrian
2. Alexandru Nicolae
3. Bucur Laurenţiu
4. Bulate – Dunea Gheorghe
5. Cârlan Romeo
6. Ceacu Petroniu
7. Cercel Paulică
8. Chirică Cornel Doru
9. Ciriblan Ion
10. Cutulea Taşcu
11. Dinescu Jean
12. Dinescu Ştefan
13. Dinescu Ştefan ( altul, cu alţi părinţi decât anteriorul)
14. Drăgan Luca
15. Dumitru Tudor
16. Dumitru Ionel
17. Găianu Constantin
18. Ionescu Nicolae
19. Jipescu Adrian
20. Manea Ionel
21. Opran Florin – Radu
22. Panciuc Ioan
23. Papacu George
24. Papuc Vasile
25. Păsărică Alexandru
26. Petre Marcel
27. Pinter Ioan
28. Pleşa Constantin
29. Ploştinaru Mircea
30. Popescu Tudor
31. Radu Valeriu
32. Şandru Badea
33. Sârbu Marian
34. Stancu Constantin
35. Stoica Alexandru (viceprimarul Sloboziei)
36. Constantin Dănuţ
37. Petre Vasile
38. Sîrbulescu Angel
39. Decu Răzvan Mihai
40. Stan Gina
De reţinut! Cei doi din coada acestei liste au primit chiar câte 500 mp de teren, din motive numai de unii ştiute!
*** Au primit câte 10.000 mp de teren extravilan şi sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădire:
41. Anghelache Neculae
42. Bucurescu Marin
43. Ciobanu Adrian
44. Ciufu Vladimir
45. Cojocaru Adrian
46. Crăciun Lazăr
47. Drăghicescu alexandru
48. Dumitru Marian
49. Erbărescu Vasile
50. Hîj Liliana
51. Nedelcu Ana
52. Serban Gheorghe
53. Stan Safta
54. Uriaşu Ştefana
55. Vasilescu Anton Gabriel
Informatia este eronata!Eu – Decu Razvan-Mihai,fiul lui Decu Stan – decedat in data de 24 decembrie 1989- primesc 1800 £ pe luna chiar din data de 25 decembrie 1989 ! Doresc sa ofer familiei tale acesti bani si restul „privilegiilor” doar daca ii iei locul lui tata si il aduci acasa,dai si timpul innapoi ca sa pot traii 25 de ani fara suspine si fara sa o vad pe mama plangand ani la rand,fara sa il vad pe tata intr-un sicriu!Vreau sa ma bucur de prezenta lui tata si sa il cunosc fara ca sa-mi spuna lumea :”ce semeni cu saracul taicatu”.Vreau sa recuperez tot timpul pierdut din 24 .12.1989 pana acum fara ca tata sa fie langa mine !Returnez tot ce am primit pana acum ! Anunta-ti familia , tocmai ai tras „lozul cel mare”!Felicitari si Succes !?!
Pentru DECU
Să-ţi fie în viaţă taman „dupe” sufletul tău, fiu de revoluţionar ce eşti!!! Eu îmi fac meseria. Taică-tu a avut un crez şi a considerat că trebuie să se lupte cu comuniştii? Ei bine, şi eu am un crez şi consider că trebuie să mă lupt cu cei care în zilele noastre fac astfel încât multora să le fie mai rău decât îi era lui taică-tu „săracu”… Şi, ia vezi ce-ai scris! Zici că PRIMEŞTI LUNAR 1.800 EURO sau Lire Sterline??? Şi ce vină avem noi şi copii noştri, de trebuie să plătim ATÂTOR oameni,ATÂT de mari sume de bani?
Îmi doreşti mie moartea? N-avea grijă căci „c-o moarte toţi suntem datori!” şi nici tu n-o să scapi! Ai crfescut fără tată, zici? Aşa de multe ţi-aş putea spune „de la obraz” vizavi de comportamentul tău, dar se-apropie sărbătoarile şi, vezi Doamne, trebuie să nu păcătuim nici cu gândul…
Prietene…am scris £=lire sterline(pounds)..si era o satira…de ce?!?pai pentru ca nu primesc nimic lunar „intelijentule”…cat despre comportamentul meu pe care domnia ta ar vrea sa il arate cu degetul..ce sa zic..pana sa redactezi un articol sau sa arunci cu noroi in oameni decedati pentru libertatea ta de exprimare…informeaza-te,documenteaza-te…treci tu in papucii celui care primeste bani de la contribuabili si dupaia sa vorbesti.Da ma…tu ai descoperit cauza saraciei cetatenilor din Slobozia…”intelijentule”!Asta e rezolutia pentru care a murit tata…presa libera…pff…mi-e scarba de voi viermilor.
@ DECU. Dacă tot zici că suntem nişte viermi, atunci să-ţi zic şi că tind să cred că au dreptate cei care susţin că mulţi dintre revoluţionari erau înainte de ’89 doar nişte inadaptabili, recalcitranţii şi veşnic nemulţumiţi, deşi nici carte multă nu aveau şi nici munca nu le plăcea. Iar dacă mă gândesc la proverbul: „ce naşte din pisică, soareci mănâncă”, aproape sunt convinsă că aşa e, măi…fiu de revoluţionar care te comporţi descreierat, deşi ai pretenţia ca alţii să se comporte frumos şi corect cu tine şi toţi cei care NU AVEŢI DE CE să încasaţi bani din munca noastră!! Am spus-o şi o repet, ca să înţelegi şi tu! Noi, cei care producem PIB-ul acestei ţări, NU am avea nimic împotrivă ca odraslele celor morţi să primească o bursă, un ajutor PÂNĂ LA MAJORAT ! Dar asta NU ÎNSEAMNĂ că nevasta unui revoluţionar mort, poate să stea toată viaţa ei şi să încaseze bani doar pentru că a fost nevastă! Restul am explicat în alte şi alte editoriale şi articole scrise pe această temă a revoluţionarilor şi, mai ales, a falşilor revoluţionari, măi…dragă! Şi, apropo! Uite pe ce articol te-ai găsit să postezi…! Eşti tare, ce să zic! :)))))))) În încheiere, te rog să NU MAI POSTEZI nimic altceva, fiindcă NU voi mai aproba postarea. Destul că ai luat sau mai vrei să iei recompense financiare pentru c-a murit tac-tu!!!
@Mike. Tare mi-a fost dor de o postare ca…atare. Cât a devenit el de sfânt, dragă @Mike, ştii foarte bine că Ştefan cel Mare a avut mult mai multe gagici decât Mazăre, chiar începând din a doua jumătate a sec. al XV-lea, pe unele dintre ele chiar transformându-le în neveste. Să nu crezi că alea nu dădeau din cur şi din buric, numai că erau mai îmbrăcate. Crezi că neruşinarea ţine sau a ţinut cont de epoci istorice?!
Băsist, nebăsist, VOTAŢI IOAN GHIŞE!!!
@ IPSE. Vezi că lista s-a mai scurtat odată cu mierleala unora dintre beneficiari. Asta nu înseamnă că-i detest mai puţin pe cei rămaşi (încă) în viaţă.
S-a pârțâit Mike și uită să posteze ca Lelia:))Pe Ipse îl arde revoluția și-l epuizează reforma ce i-o-nfipse:)….Sorin e cârcotaș.)) Ghinea ne sugerează c-o să treacă DNA prin Piața Roșiilor…..o cred pe Ghinea….mulți bani cheltuiți fără rost….or fi nerambursabili, dar sunt și greu de ciordit…așa că dacă proiectarea a fost nașpa, urmează adiționalele de la ACM4….până la amânări de termen de execuție și procese juridice, că io văd că administrația noastră doar d astea e bună:)) Ba cu epurarea…tratarea…sau asocierea cu supermarchetul, ăla de la uzina de apă,doar de litigii nefavorabile lui e bun CL Slobozia:))Bine…la ce dobitoci ne au dat partidele să votăm…nici n-avea cum să fie altfel în Cl…o văd în ședințele de CL…unde nu-i vorba de politici economico-sociale…e filmare cu maneliști!!!
Ala, bala, iote si ,,danut preput” cum ii baga el in aceeasi oala pe psdisti(mincinosi, hoti, incompetenti) cu ceilalti! Cine sunt risipitorii banului slobozenilor, aud?
Băi Mike, de la ce partid era Gabi Petre când mânărea redevențe cu nutria de Ionașcu, pt penalul de Cristudor?? Sau litigiul cu supermarchetul…nu fu gestionat de doamna juristă??Așa că las-o baltă, e cum spun io…nu-s mai breji nici ăștia de dreapta!Hoți și mincinoși sunt toți, doar că ăștia roșii sunt mai mulți:))
Nu toti! Decat s-o dezgropi pe madam petre, care fu la viata ei si consiliera lui gigi penalu’ si luptatoare impotriva lui Basescu, mai bine vezi de faptele lui stoica=psd Stampila si a cardului de incompatibili dati de psd Ialomita!
Păi io să văd, măi Mike? Să vadă frumoasele șefe de parchete:)) Bine măi, nu toți…Medelinul e cinstit…după privire… Mirela după boxe și ciunga, Paroș și Manea după fălci:))Lua-te-aș la sapă, cu tot cu consilierii tăi pdliști, măi Mike:))
Curent si asfalt pe Filaturii si Calugareni , utilitat in cartierul Garii Noi nu parcare subterana ! ! ! Cetatenii asta vor ! ! ! Deciziile si hotararile nu sunt numai ale Primarului ! ! ! Care sunt criteriile dupa care voteaza si aproba consilierii locali proiectele ? ? ? Banul se numeste public pentru ca nu este adus de ei de acasa si trebuie cheltuit pentru si in interesul locuitorilor, ca daca se cheltuie altfel este necesar sa fie trasi la raspundere penala ! ! ! Nu justifica legal nici un consilier votul pentru, sau impotriva in sedintele consiliului local ! ! ! De ce ? ? ? Au transformat orasul in feuda lor oare ? ? ? Unii din ei nu au ce cauta acolo , nu au moralitatea si competenta necesara pentru a decide asupra banului public ! ! !