Latifundiarii României…

Distribuie articolul:

* Peste 695.000 de cereri pentru plata pe suprafaţă au fost depuse în interval de o lună şi jumătate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru agricultură /APIA/ în cadrul campaniei lansată în data de 3 martie 2014, se arată într-un comunicat de presă al APIA, remis, marţi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 3 martie – 28 aprilie 2014, au fost depuse în cadrul Campaniei de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs, un număr de 695.723 cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ patru milioane hectare. APIA a lansat respectiva campanie la data de 3 martie, iar pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă fermierii trebuie să depună la Centrele Agenţiei, până în 15 mai 2014, o singură cerere de plată.
Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, în timp ce după data de 9 iunie cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.
În Ialomiţa, aşa după cum vedeţi pe harta care însoţeşte această ştire, numărul hectarelor care se află în mâna proprietarilor persoane fizice şi juridice (prin asta înţelegând societăţi agricole, asociaţii) este covârşitor de mare faţă de numărul hectarelor pe care unele primării (şi, probabil, alte instituţii ale statului) le au în patrimoniu. Cât e semnificative sunt beneficiile pe care le avem noi de pe urma latifundiarilor, cu cât s-a ales bugetul de stat după ce se scad absolut toate cheltuielile, mai ales cele reprezentând subvenţiile, şi nu în ultimul rând, câtă forţă de muncă au angajat (cu Carte de muncă, plătind impozite şi contribuind la pensiile ţăranilor) agricultorii ialomiţeni, e greu să găseşti vreun boier ca să-ţi răspundă fără a se ofusca de îndrăzneala unora dintre jurnalişti, în a susţine că nu e cuşer o perpetuă subvenţionare a cam aceloraşi „băieţi deştepţi” ai agriculturii postdecembriste. Şi măcar dacă aceşti „jmecheri” ar fi reinvestit profitul (căcălău!) , astfel încât să nu aibă unii convingerea, certitudinea că agricultura României este din punct de vedere tehnic şi, în anumite condiţii, chiar din punct de vedere al productivităţii, o ţară subdezvoltată. Şi n-o spun eu, ci o spune un mahăr al tagmei. „Ne mândrim cu recolte de 2.000 de kilograme de grâu şi de 4.000 de kilograme la porumb, dar culturile noastre reprezintă 30% din producţia de cereale a Franţei. Am distrus şi sistemul de irigaţii. În 1990, România iriga 3,3 milioane de hectare de teren agricol, iar Spania 300.000. Azi, în Spania sunt irigate 3,3 milioane de hectare, iar în România doar 300.000 de hectare. În zone agricole de tradiţie, Ialomiţa şi Buzău, vezi porumbul până la genunchi, iar recoltele sunt de numai 1.500 de kilograme la hectar. Aşa ceva e strigător la cer”, a arătat preşedintele LAPAR .
România are încă un sector agricol „rudimentar”, iar agricultura se face cu utilaje foarte vechi, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Europa, a mai declarat, marţi, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.  Agricultura în România se face, încă, pe suprafeţe foarte mici, rudimentar, cu utilaje care ar fi trebuit să fi fost de mult piese de muzeu. Ne clasăm pe ultimul loc în Europa, din punctul de vedere al interesului autorităţilor pentru agricultură şi al finanţării sectorului. Prin cedarea terenurilor agricole către alte ţări, vom face din ce în ce mai mult o agricultură de subzistenţă. fermierii sunt decapitalizaţi, iar băncile au înţeles foarte greu că trebuie să finanţeze şi acest domeniu. În agricultură au intrat şi fel de fel de impostori. Au încercat marea cu degetul, au luat bani de la bănci, după care le-au lăsat în gaură”, a spus Baciu, în conferinţa „Surse de finanţare pentru întreprinzătorii din agricultură„. Reprezentantul LAPAR a explicat că România se află la 30% din producţia Franţei la culturile agricole, iar ineficienţa din agricultura românească are drept cauză şi distrugerea sistemului de irigaţii.


Distribuie articolul:

One thought on “Latifundiarii României…

  1. Judetele cu cele mai mari suprafete agricole reprezinta, de zeci de ani, fieful psd, asocierea de tip mafiot ce-si zice partid…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *