Numărându-se printre foarte puţinii oameni care au curajul de a declara că, în fapt, ONG-urile nu sunt nici pe departe atât de folositoare celor (des)consideraţi drept beneficiari ai acţiunilor întreprinse de aşa-numiţii „oameni de bine”, domnul primar mi-a capacitat atenţia prin ceea ce le-a spus consilierilor locali într-o recent desfăşurată şedinţă.
Pe lista proiectelor de hotărâre ce aşteptau votul celor 11 consilieri locali, la punctele 18 şi 19 figurau cheltuieli prilejuite de cotizaţia ANUALĂ, pe care primăria o plăteşte fiecărei ONG, indiferent dacă localitatea s-a ales sau nu cu ceva de pe urma faptului că este membru şi cotizează. Nu ştiu din ce raţiuni n-a mai vrut primarul să plătească această cotizaţie. Ştiu însă că pentru comune există Asociaţia Comunelor, ONG care, tot aşa, percepe cotizaţie, fiecare primărie plătind, Dumnezeu ştie pentru care motive! Ştiu şi că vorbele rostite întru susţinerea propunerii de a sista plata pentru o colaborare care nu s-a demonstrat a fi avantajoasă, au răsunat în urechile consilierilor, astfel încât aceştia să nu mai fie de acord cu contribuţia la care îi supune Asociaţia Oraşelor din România (AOR) pe absolut toţi locuitorii, ştiut fiind că fiecare cetăţean plăteşte 0,5 lei, în fiecare an. Şi mai ştiu că atitudinea primarului m-a determinat să „aplaud la scenă deschisă” , fapt pentru care, iată, dau de ştire cetăţenilor oraşului Ţăndărei că edilul Cristian Roman a zis: „ Aşa cum am spus şi la şedinţa de comisie, consider că cel puţin pe anul 2013, nu am văzut utilitatea plăţii acestei cotizaţii către AOR. Nu am beneficiat de nici un fel de consultare legată de proiecte, nu au avut loc întâlniri în care să discutăm despre comunitatea din Ţăndărei. Punctul nostru de vedere este că această asociere nu are scopul pe care ni l-am dorit. (…) Ca structură asociativă trebuie să dezvolte ceva pentru oraşele asociate. Dumneavoastră sunteţi cei care hotărâţi dacă mai plătim această cotizaţie sau nu”. Şi dacă acolo, la Ţăndărei s-a putut întâmpla asta, de ce nu s-ar putea întâmpla în absolut toate oraşele/municipiile, astfel încât AOR să nu mai fie o „sugativă” a banilor publici, bani pe care unii îi suspicionează ca alimentând şi puşculiţa de partid. Altfel, pentru care motiv i-ar lăsa mai-marii judeţului pe cei din conducerea AOR să strângă an de an, de la fiecare cetăţean, bani, bani, bani, purcoi de bani, nu?
(I.G.)