Fotbalul românesc – filonul ilicitelor averi şi al imoralelor sponsorizări…

După un proces care a durat mai bine de cinci ani, Curtea de Apel Bucureşti a emis decizii definitive în dosarul „Transferurilor”. Astfel, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi patru  luni  ani de închisoare ; George Copos – trei ani şi opt luni de închisoare ; Mihai Stoica – 3 ani şi şase luni ; Ioan Becali – 6 ani şi patru luni ; Victor Becali – 4 ani şi opt luni; Gică Popescu – 3 ani şi o lună; Jean Pădureanu – 3 ani şi patru luni; Gigi  Neţoiu – 3 ani şi patru luni. Fiind decizie definitivă, cu toţii au fost rugaţi să se prezinte pentru a intra în puşcărie şi a-şi ispăşi pedeapsa pentru câte s-au descoperit a fi fost „puse în operă” cu mânuţa lor, mânuţa cu care fiecare a semnat nişte transferuri ce-aveau să „bată la ochi”…În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005. Câte alte nenumărate transferuri or mai fi fost săvârşite – oneros pentru bugetul statului şi, deopotrivă, profitabil pentru buzunarele celor implicaţi în activitatea fotbalistică – nici n-are rost să mai „despicăm firu-n patru”. E de-ajuns să constat – ca mulţi alţii, de altfel! – că, de ani de zile, fotbalul nu mai este un adevărat spectacol, ci un motiv pentru care cei care participă la meciuri ajung să se transforme din paşnici spectatori iubitori ai fotbalului, în nişte descreieraţi care urlă, înjură, beau, scuipă seminţe şi se încaieră unii cu alţii, spre disperarea a din ce în ce mai mulţi jandarmi nevoiţi a fi prezenţi pentru a păstra ordinea, atât pe toată durata meciului, cât şi înainte şi după meci, străzile din jurul stadioanelor fiind de fiecare dată vandalizate de către suporterii echipelor. Cui poate să-i pară rău că Justiţia a făcut, în sfârşit, ceea ce demult trebuia să facă, mult înainte ca aceşti „jmecheri” să se îmbuibe din tot felul de aranjamente, unele dintre ele rămase necercetate şi, pe cale de consecinţă, nepedepsite?Cine nu a auzit că „greii” fotbalului sponsorizează „la greu” puşculiţele de partid, dar şi conturile din băncile străine, conturi deschise pe numele oamenilor politici? Cine nu a auzit de „transferurile” din conturile fotbaliştilor, direct în conturile offshorem multe dintre ele deschise pe numele rudelor de gradul întâi ale „Organelor” cu atribuţiuni de control? Cine nu a aflat, încă, de sponsorizările vărsate direct în conturile anumitor ONG-uri lăsate „în sarcina” nevestelor, a copiilor şi-a mămicuţelor politicienilor? Cine nu a auzit despre afacerile (i)licite ale „jmecherilor” fotbalului românesc, despre veniturile lor care sunt modice doar atunci când vine vorba să le fie impozitate, dar care devin al dracului de profitabile atunci când „băieţii deştepţi” vor să arate cum „se sparg în figuri” cheltuind sume exorbitante pentru achiziţionarea de palate, vile, maşini de lux, bijuterii covârşitor de scumpe, călătorii exotice şi-alte „fiţe” care, la o adică, nici n-ar avea cum să nu atragă atenţia duşmanilor, a celor invidioşi, a celor care se întreabă – retoric, cel mai adesea! – câţi bani au virat „oamenii de fotbal” în visteria statului? Şi, la fel ca mulţi alţi contribuabili, eu nu mă refer la impozitele plătite – sau nu! – de către firmele „fără număr, fără număr” din spatele fotbaliştilor, ci mă refer la impozitele ce ar trebui plătite strict din încasările pe care orice club de fotbal le „operează”, dar nu le prea înregistrează…Încasări care nu sunt deloc mici, din moment ce patronii, antrenorii şi jucătorii afişează averi de-a dreptul neruşinat de mari, în comparaţie cu cât de puţin oferă ei societăţii în care trăiesc. Sigur că ei, mahării, au impresia că prestaţia lor este una demnă de toată lauda cetăţenilor acestei ţări! De aceea se şi comportă de parcă ar fi născuţi din „os” regesc, şi nu dintr-un amărât de „ciot” ţărănesc, cei mai mulţi dintre ei! Din păcate pentru mândria lor nejustificată şi exacerbată, cetăţenii acestei ţări nu mai sunt „mulţi şi proşti”, ci s-au mai deşteptat, măcar atât cât să înţeleagă că a bate mingiuca pe un teren nu-i nici pe departe o ocupaţie care necesită cine ştie ce talent nativ şi/sau dobândit prin antrenament. Dar, la fel ca şi religia, fotbaliştii – precum preoţii! – au nevoie de prozeliţi. Şi-aceştia sunt „microbiştii”, mulţi dintre ei revoltător de săraci, în comparaţie cu cât de bogaţi sunt fotbaliştii şi cei ce-i manevrează pe aceştia…