„Modernizare Piaţa Revoluţiei” – un proiect deja întârziat …

Distribuie articolul:

* Muşat şi Stoica „au bătut palma”. Nu însă şi ţăruşul…Cele aproape 520 de miliarde de lei vechi, bani accesaţi din fonduri europene, sunt la dispoziţia primarului Stoica şi a viceprimarului Băcanu. Doar că, din acelaşi motiv jenant de des invocat (contestaţia, bat-o vina!), echipa managerială pare să nu fie „în grafic” cu implementarea acestui proiect de anvergură.    

 Loc de promenadă şi de distracţie!

 Ştiind foarte bine că, în realitate, oportunitatea acestei modernizări se datorează în covârşitor de mare măsură faptului că politicienii aleşi sau numiţi în funcţii administrative n-au vrut să rateze şansa de a pune mâna pe alt purcoi de bani (pe care, cu tupeu, ni-i tot prezintă ca fiind primiţi de la Uniunea Europeană, de parcă românii nu cotizează „la greu” la bugetul UE!), sigur că aş putea să reiterez părerile cetăţenilor, măcar spre a le demonstra consilierilor locali şi, în primul rând, conducerii Primăriei municipiului Slobozia că interesul ’mnealor pare a avea altă cauză, una care ţine mai mult de mulţumirea patronilor-sponsori, şi mai puţin – spre deloc! –  de mulţumirea locuitorilor. Aş putea spune chiar că mulţi cetăţeni consideră că altele ar fi trebuit să fie priorităţile, şi nu o schimbare de look a peisajului din faţa birourilor în care lucrează  prea numeroşii birocraţi din Primărie, din Prefectură, din Consiliul Judeţean, Centrul Cultural „Ionel Perlea” şi, nu în ultimul rând, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor…Şi-aş spune toate acestea bazându-mă pe ceea ce scrie în pliantul din mapa de prezentare a proiectului… „ Configuraţia propusă răspunde solicitării permanente a spaţiului, ca loc de întâlnire pentru locuitori, organizării de activităţi sociale şi culturale, loc de recreere şi reper urbanistic (…) Spaţiile verzi din faţa sediului primăriei (…) Fântâna monumentului Revoluţiei (…) spaţiu de parcare de 98 de locuri pentru uzul instituţiilor publice din zonă (…) Zona pe care se va face reabilitarea funcţională a Pieţei Revoluţiei are o suprafaţă de 21.143,86 mp ”.

 Mult a fost, puţin a mai rămas… 

 Aceste aşa-numite obiective specifice reprezintă chintesenţa aşa-ziselor binefaceri pe care, cică, ni le va aduce acest proiect finanţat, repet, cu aproape 520 de miliarde de lei vechi. Că acest proiect zace în aşteptare de prin aprilie 2010, dată la care s-a aprobat HCL nr 35, cine credeţi că-şi mai aduce aminte şi ar vrea să sancţioneze lentoarea?  Sigur, ADR Sud Muntenia este entitatea care a făcut rost de bani şi o să-i dea lui Stoica doar dacă acesta va preda, la timp, lucrarea? Cui să-i „sară-n ochi” faptul că, din ditamai perioada prevăzută în contract, doar un an este necesar pentru lucrările ce construcţie, restul de ani pierzându-se pe „întâlniri tovărăşeşti”, SF-uri şi-alte „planuri”…? Că doar nu celor implicaţi în cheltuirea banilor pe „ realizări măreţe” de genul celor enumerate mai sus, nu?Cum spuneam, până la „darea în folosinţă” a mai rămas doar un an. Întrebat fiind dacă perioada este de-ajuns pentru toate câte trebuie făcute, directorul Liviu Muşat şi-a exprimat speranţa că o aşa mare lucrare (cel puţin ca dimensiune financiar-contabilă!) comportă oarece riscuri.. „Proiectul are ca dată de finalizare 15 iulie 2015. Însă, în graficul de derulare a activităţilor, se constată o întârziere a atribuirii contractului de lucrări pentru acest obiectiv. Noi am avut o vizită la jumătatea lunii ianuarie 2014, în care le-am dat ca termen luna mai, pentru atribuirea contractului de lucrări. Din calculele noastre rezultă că dacă nu-l atribuie în luna mai, există riscul să nu se mai încadreze în termenul de 15 iulie 2015, ceea ce ar presupune să nu-şi atingă obiectivul şi să piardă finanţarea, căci se termină Programul…nu mai ai cum să cheltui bani după data aia…” . Cât de mulţi bani au costat Studiile de Fezabilitate, organizarea de şantier şi tot felul de „prostioare (pliante, mape, pixuri, bannere, etc), ca de altfel şi cine-s „abonaţii” la astfel de lucră(tu)ri încredinţate prin procedura „cerere de ofertă”,  sigur că rămâne să aflăm şi să vă comunicăm, chit că suntem convinşi că nimic nu se mai poate schimba, banii fiind deja împărţiţi pe căprării… IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *