La sfârșitul săptămânii trecute, între 18 și 20 octombrie 2013, poliţiştii Serviciului Rutier au desfășurat acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 351 sancţiuni contravenţionale aplicate, 10 certificate de înmatriculare retrase şi 21 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 93 conducători auto, 26 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 31 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 85.000 lei. Un echipaj e poliţie rutier a depistat pe raza comunei Moviliţa, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Armăşeşti în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop şi ulterior condus la Spitalul Municipal Urziceni pentru recoltarea de probe biologice de sânge, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g %o alcool pur în sânge.Un alt tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Gârbovi a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul figura având Inspecţia Tehnică Periodică expirată şi nu avea plătită asigurarea obligatorie, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional. Poliţiştii au oprit pentru control în trafic, pe raza comunei Axintele o autoutilitară înmatriculată într-un stat al Uniunii Europene, condusă de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Bucureşti. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că poliţa RCA are valabilitatea expirată. În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale, urmând a se da soluţii prin parchet.