„Săptămâna prevenirii criminalității” a ajuns la cea de VIII-a ediție

Distribuie articolul:

Luni, 30 septembrie, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a organizat o conferință de presă pentru a marca lansarea manifestării intitulată „Săptămâna prevenirii criminalității ”. Campania din acest an, cea de-a opta, urmărește atragerea atenției asupra prevenirii, și nu doar combaterii, unor incidente de natură infracțională. Polițiștii din structurile de analiză și prevenire a criminalității vor organiza întâlniri cu elevii, părinți, profesori, bătrâni, femei, administratori de societăți comerciale și de imobile. Aceste acțiuni vor constitui baza unor dezbateri despre delincvența juvenilă, violența în școli, victimizarea minorilor, violența intrafamilială, criminalitatea în mediul rural, consumul de droguri sau siguranța rutieră. Adjunctul inspectorului șef, Voicu Dorian, a vorbit pe larg despre importanța prevenirii criminalității : „Segmentul de prevenire reprezintă un domeniu important pentru Poliția Română, care încearcă să găsească cele mai bune recomandării pentru cetățenii noștri, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor. Ne-am propus pentru această săptămână un calendar, fiecare zi fiind dedicată acestei acțiuni. Prima zi, 30 septembrie, este dedicată prevenirii infracționalității contra patrimoniului, furtului din locuințe, furtul de și din auto, furtul de animale și păsări. În data de 1 octombrie, prevenirea infracțiunilor de violență, pe 2 octombrie prevenirea infracționalității juvenile, pe 3 octombrie prevenirea victimizării minorilor, iar pe 4 octombrie prevenirea accidentelor de circulație”. Comisarul șef Cazacu Constantin, ofițer coordonator poliție de proximitate, a declarat :„În fiecare an, în urma desfășurării acestor campanii, am facut o analiză și am realizat că mulți cetățeni, după ce au fost informați în legătură cu măsurile pe care trebuie să le ia, ulterior am constatat că numărul celor care devin victime este din ce în ce mai mic. Mai mult decât atât, cetățenii vin și ne aduc la cunoștință problemele cu care se confruntă, înșelăciuni, furturi, accidente la care sunt martori”. Totodată, se vor distribui pliante cu recomandări preventive tematice și se vor organiza puncte fixe de informare, astfel că în perioada 30 septembrie-4 octombrie, în zona gării, autogării, Kaufland, Comind, Lidl, polițiștii vor împărți pliante și vor oferi sfaturi cetățenilor. Ca în fiecare an, polițiștii vor efectua vizite și în școlile din județ, pentru a explica elevilor importanța prevenirii accidentelor de orice natură.

 

Cristina Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *