Patronul firmei TRANSMIM a încetat din viaţă

Luni, 02 septembrie 2013, orele 21:00. Într-o familie fericită moartea a intrat pe neaşteptate curmând viaţa celui care a fost şi, desigur, va rămâne în sufletele şi conştiinţa multora, MIHAI IONIŢĂ, cunoscut şi ca fiind patronul binecunoscutei firme TRANSMIM SRL Slobozia. Moartea omului de afaceri ialomiţean ar fi survenit în urma unui infarct, medicii echipajului Ambulanţei chemaţi de urgenţă şi sosiţi la faţa locului în timp cât se poate de scurt au încercat resuscitarea mai mult de 40 de minute. MIHAI IONIŢĂ n-a fost bolnav. A fost bolnav doar de muncă. Cel mai probabil l-a măcinat gândul la toate şi la toţi, gândul că el trebuie să le facă pe toate şi tuturor. Şi-acest gând l-a tras, întâi către muncă, apoi către şi mai multă muncă, apoi către o muncă asiduă, până ce, iată, la ceas de amurgire, dorinţa lui de-a face totul, chibzuit şi bine, a încetat să mai fie dorinţă. MIHAI IONIŢĂ a murit dorindu-şi să muncească pentru familia lui, pentru cei cărora le-a creat un loc de muncă, pentru cei care, după cum spunea, adeseori, n-au avut tot atâta noroc şi de-asta el, norocosul, se simţea dator să-i ajute şi pe alţii… De azi însă, toţi cei în mijlocul cărora a trăit şi a muncit, nu-l mai pot avea drept sprijin fiindcă, nu ştim de ce, şi nu vom afla niciodată, porţile Raiului s-au deschis acordându-i onoarea de-a se odihni în „loc cu verdeaţă”….Doar că e mult, mult prea devreme!!! Da, ştiu şi eu că în folclor se spune că „Dumnezeu îi ia la El pe oamenii buni” …Doar că MIHAI IONIŢĂ mai avea multe de făcut aici, pe pământ, printre ai lui. De ce s-a deschis poarta Raiului aşa, dintr-o dată, doar Dumnezeu ştie, MIHAI IONIŢĂ urmând să afle imediat ce va fi primit printre toţi acei oameni buni care s-au ridicat la Ceruri, unii prea tineri, prea subit… În urma lor, noi, păcătoşii, nu putem decât să ne gândim dacă nu cumva „nu se merită” atâta zbucium. Dacă nu cumva, atâta cât ţi-e dat să trăieşti, ar trebui să nu mai munceşti de zece ori cât alţii, să nu te mai „consumi” – de zece ori cât alţii! – pentru orice fleac, pentru orice „om de nimic”… Dar aşa-i omul lăsat, cică! Să muncească, să agonisească, pentru ca, într-o zi, să…le lase pe toate cele lumeşti.

Dumnezeu să-l odihnească!