Acum un an pe vremea asta, săreau dopurile sticlelor de şampanie, ca dovadă a bucuriei celor care (re)câştigaseră Puterea. Candidaţii se pupau cu simpatizanţii şi cu simpli votanţi, oamenii de afaceri care sponsorizaseră „la greu” campania electorală se-ntreceau în a strânge mâna câştigătorilor cursei pentru ocuparea funcţiilor publice, jurnaliştii (a)serviţi politicienilor îşi numărau banii câştigaţi din poleirea candidaţilor, iar cei aleşi se instalau în birourile din care urmau să supervizeze bunul mers al comunităţilor, al societăţii. Convinşi că, de data asta, au ales bine, simpli cetăţeni şi-au văzut de treburile lor gospodăreşti, lăsând treburile Ţării pe mâinile guvernanţilor, fie ei de nivel naţional, judeţean ori local. Uite c-a trecut un an şi, la ceas aniversar, când e să tragem linie şi să adunăm „bob cu bob” constatăm că nu prea avem ce „măcina” măcar cât s-avem din ce face o amărâtă de mămăligă cu care să ostoim chiorăitul maţelor celor mulţi şi, evident, proşti fiindcă au votat, iarăşi, bazându-se pe aceleaşi promisiuni mirosind a deşertăciune şi duhnind, de la o poştă, a putreziciune…Acum, la un an după ce răul s-a (de)săvârşit, degeaba mai regretă unii, degeaba mai înjură majoritatea, şi degeaba mai încearcă „ţeparii” să ne spună că ei au fost de bună credinţă atunci când au promis, degeaba ne mai spun că nu s-au gândit că n-or să aibă puterea – financiară, în primul rând! – de-a face toate câte au zis că fac atunci când vor veni la Putere! Acum nu mai putem decât să ne-amăgim cu gândul că n-a trecut decât un an din acest mandat şi c-au mai rămas trei ani, timp destul pentru ca aleşii Neamului…să poată să îndrepte câtuşi de cât greşelile greşiţilor noştri…Amin! Nu de alta, dar prea merg prost afacerile, prea funcţionează defectuos absolut toate instituţiile statului, prea sunt mulţi cei care săvârşesc infracţiuni, ei fiind ferm convinşi de uşurinţa cu care se lasă corupţi justiţiarii şi „Organele”, prea-s încurajaţi mulţi dintre români să aştepte să le „pice pară mălăiaţă”, prea sunt oropsiţi cei care trudesc să scoată economia la liman, ei trăgând, de fapt, „căruţa” cea plină de …parlamentari şi guvernanţi mult prea bine plătiţi pentru cât de ineficientă se dovedeşte a fi fost prestaţia lor în cei 23 de ani de când Ţara e la cheremul tagmei jefuitorilor! Şi măcar dacă din puţinul (aiurea!) adunat în veşnic neîndestulătoarea visterie a Statului s-ar realiza ceea ce trebuie, ceva durabil, nu tot felul de investiţii care, imediat după ce-au fost demarate, rămân neterminate fiindcă, tot furându-se, nu mai ajung banii pentru ceea ce au fost ei alocaţi din bugetul din care atât de penal se tot dijmuieşte, se înjumătăţeşte! Din păcate, în cei 23 de ani câţi s-au scurs, ca o apă murdară, peste biata noastră Ţară, trâmbiţatele „realizări măreţe” sunt nefiresc şi jenant de mici, în comparaţie cu averile (ne)declarate ale „iubiţilor conducători” postdecembrişti. Ştiu, o să-mi spună unii că, în fapt, n-a trecut decât un an, că ar trebui să am răbdare fiindcă „abia ce-au venit la Putere, cum o să facă într-un an tot ce n-au făcut alţii în 23 de ani”, bla, bla, bla. Dar, tocmai o astfel de gândire şi, pe cale de consecinţă, de atitudine mă necăjeşte, mă descurajează, şi-apoi mă oripilează pe mine! Şi nutresc astfel de sentimente tocmai din cauză că şi eu, ca şi alţii, ştim că mulţi dintre aleşi sunt „recidivişti”, ei alternând la Putere imediat ce în România postdecembristă s-a instaurat această prost-înţeleasă democraţie. Aşa încât, nu mai au nici o scuză nici cei ce al votat, nici cei votaţi a nu ştiu câta oară. Asemeni celor care n-au votat deoarece oferta politică ni s-a părut a fi de-a dreptul penibil de coruptă sau, cel puţin, alarmant de şantajabilă, mă întreb ce resorturi găsesc semenii mei pentru a uita, a ierta şi a vota „iar şi iarăşi” pe aceiaşi oameni de nimic…în stare a face întru binele celor mulţi, nu a celor pentru care Ţara a ajuns să fie precum maidanul, iar fiecare român neînregimentat politic, mai rău ca „băiatul de mingi”pe care-l aleargă orice …preşedinte ju(de)cător!