Deşi tot dau iama-n contrabandişti, statul nu se-alege cu nimic!

Distribuie articolul:

 

Cică, astăzi, 22 mai a.c., 150 de poliţişti însoţiţi de 45 luptători din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, judeţelor Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov au descins la 38 de locaţii de pe raza judeţelor Ialomiţa (29), Călăraşi (5), Ilfov (2) şi municipiul Bucureşti (2), unde efectuează percheziţii la diferite imobile, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de instanţă. Sunt avute în vedere locuinţe, spaţii comerciale şi de depozitare deţinute şi utilizate de către 25 de persoane, suspectate de colectarea, deţinerea, transportul, depozitarea şi vânzarea bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin contrabandă, activitate ilicită ce intră sub incidenţa Legii 86/206, respectiv ţigări de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina.Gruparea era monitorizată de poliţişti de la începutul lunii februarie. Pe numele celor 25 de suspecţi au fost emise mandate de aducere, persoanele găsite urmând a fi conduse pentru audieri la sediul I.P.J. Ialomiţa.„În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”, ni se mai transmite din către Biroului de presă. Când afli că 38 de percheziţii sunt efectuate de poliţişti, în această dimineaţă, sub coordonarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi în Bucureşti pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrabandă, după ce tot anul şi în toţi anii trecuţi ai aflat că alte şi-alte astfel de acţiuni s-au derulat de către „Organe” cine n-ar fi curios să afle câţi dintre rău-făcătorii supuşi percheziţiei au ajuns după gratii sau au plătit statului paguba produsă urmare a fărădelegilor săvârşite de ei, nu? Din păcate, în Ialomiţa (judeţul în care, după cum reiese din respectiva ştire sunt asaltate cele mai multe localităţi) informaţia despre rezultatele „asaltului” circulă ridicol de greu atunci când vine vorba să mergem mai departe pe firul repetabilei naraţiuni a celor de la Biroul de presă. Pe cale de consecinţă, cine n-ar trage concluzia că toate aceste descinderi semăna mai degrabă cu „arătarea pisicii întru decartare”, domnilor poliţişti, procurori şi judecători? Întreb şi eu aşa, ca toţi ceilalţi cetăţeni care vedem „în direct şi-n reluare” cum se derulează infracţionalitatea, de fapt! 

(I. G.)   

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *