Ziarul ŞTIREA a vrut să afle zilele trecute cum se justifică investiţia megalomanică în Casa de Cultură Municipală, banii publici fiind „îngropaţi“ în locaţia fostului Cinematograf Galax de ex-edilul Gabi Ionaşcu. La vremea respectivă, justificarea reabilitării clădirii şi noua funcţionalitate ca şi Casă de Cultură nu a fost comentată de nimeni, chiar ziarul ŞTIREA fiind printre susţinătorii acestui demers, dar numai atît timp cît investiţia, aproape 9 miliarde după cîte ştim noi, ar fi fost realizată la costuri reale şi utilizată numai în scop cultural. Deşi consumatoare de bani publici cu „duiumul“, Casa de Cultură face şi bani din diverse servicii, sursele de finanţare fiind ascunse acum de primarul Alexandru Stoica. De asemenea, şi concesionarii sînt trecuţi la „secret“ de edil, Stoica aflîndu-se probabil în situaţia de a confunda milităria cu primăria.
Ce au vrut cititorii să afle
La începutul acestei luni, ne adresam Primăriei Slobozia şi Direcţiei de Cultură cu o solicitare de informaţii publice privind Casa de Cultură a municipiului Slobozia. Ne interesa, pentru că distinşii noştri cititori ne-au cerut-o în nenumărate rînduri, de la inaugurarea Casei de Cultură ce venituri a obţinut Direcţia de Cultură cu acest obiectiv cultural, menţionarea nominală a celor de unde au fost încasate veniturile şi pentru ce activităţi anume. Ziarul nostru avea informaţii, pe surse, cum că nenumăratele şedinţe de partid ale celor două formaţiuni politice ce compun USL-ul nu ar fi fost taxate potrivit tarifelor aprobate de Consiliul local, deci contrar legii şi, în plus, existau destui cei care ne-au sesizat că în spatele foarte multor acte culturale s-ar ascunde de fapt aşa-numitele afaceri de partid. Noi nu credem şi n-am crezut vreodată aşa ceva, drept urmare am întrebat direct sursa, adică Primăria şi, ce credeţi?, am primit nişte informaţii trunchiate pentru că aşa vrea edilul PSD de la conducerea municipiului Slobozia. Ne întrebăm doar de ce, că doar şi Casa de Cultură, ca şi alte edificii pe care Stoica le administrează în calitatea vremelnică de primar, nu sînt asimilate unor locuinţe proprietate personală a acestuia, de care nu poate dispune oricînd şi oricum. Totuşi, aşa ni se creează impresia din modul în care înţelege primarul Sloboziei să respecte legea informaţiilor publice şi legea transparenţei atît în ceea ce priveşte veniturile Casei de Cultură, dar în plus şi veniturile din concesiuni, unde banii publici sînt de aproape 25 de ori mai mulţi. Ca dovadă că vorbele din campaniile electorale sînt minciuni în proporţie covîrşitoare, ne facem cuvenita datorie şi vă prezentăm cam ce informaţii am reuşit să obţinem.
Primarul confundă marfa cu ambalajul
Aşadar, de la inaugurarea Casei de Cultură, produsă în urmă cu exact un an, obiectivul a produs suma de 80327 lei, din care 10 mii lei din sponsorizări, 18918 lei din chirii, 28859 lei din difuzare filme şi 22550 lei din organizarea spectacolelor de teatru. E mult? E puţin? Asta rămîne la aprecierea dumneavoastră, în condiţiile în care, spre exemplu, obiectivul ne costă în fiecare an suma de aproape 8 miliarde, din care o parte importantă se duce pe salarii, 1,65 miliarde şi altele pe bunuri şi servicii, atenţie!, 6,15 miliarde. Dar, să revenim la veniturile Casei de Cultură, locul unde atît PNL-ul, dar mai ales PSD-ul îşi desfăşoară şedinţele de partid ori de cîte ori este nevoie. Sigur că pe dumneavoastră, cititorii noştri mai inteligenţi decît ai altora, v-ar interesa cine a sponsorizat cu 10 mii de lei Casa de Cultură, cine a plătit chiriile acelea de „numai“ 20 mii lei într-un an, cine a plătit pentru difuzarea de filme şi cine a achitat cei 22550 lei pentru organizarea spectacolelor de teatru. Primarul Stoica însă a secretizat aceste informaţii cu un tupeu pe care nici predecesorii săi nu l-au avut vreodată, inventînd pe mîna unei consiliere de la Biroul de Presă al Primăriei o justificare de-a dreptul halucinantă. „Urmare adresei dvs. înregistrate la Primăria Municipiului Slobozia vă transmitem următoarea adresă, cu menţiunea că prezentarea nominală a veniturilor nu a fost realizată pentru ca ar încălca prevederile art. 11 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind Codul de procedură fiscală“ se arată în răspunsul primit de redacţia noastră. Deşi l-am putea cataloga în fel şi chip, dar hîrtia n-ar suporta probabil criticile noastre, facem doar cuvenita menţiune că prevederea invocată de primarul Stoica se referă la secretul fiscal în ceea ce priveşte impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului, nicidecum nu face referire la ceea ce cititorii noştri şi-au dorit să afle.
Ne vedem la tribunal
Ce să mai spunem despre veniturile din concesiuni, o „reţetă“ de succes a conducătorilor, indiferent de perioadă, spun gurile rele, de „relaţii“ cel puţin neprincipiale cu destui agenţi economici dar şi persoane fizice. Cifrele ne ridică destule semne de întrebare, ele par a fi cel puţin suspecte ca să nu spunem altfel şi, din nou, primarul Stoica se prevalează de o lege numai de el ştiută şi aplicată pentru a nu divulga numele concesionarilor Primăriei şi sumelor încasate de la aceştia. Asta, în condiţiile în care edilul Stoica crede că milităria este tot una cu Primăria şi nedorind să îşi aducă aminte că la capitolul concesionări totul trece prin Consiliul local, deci este act public, domnule absolvent de studii echivalate. Spre exemplu, în 2012, an electoral, veniturile din concesiuni au scăzut dramatic faţă de 2011, de la 33,5 miliarde lei vechi la 20,9 miliarde lei vechi, cam tot atît cît s-a încasat şi în 2010 şi 2009. De ce oare? Numai instanţa de judecată ne va răspunde, pentru că nominal vă vom prezenta lista tuturor concesionarilor şi sumelor plătite de aceştia, dar şi lista nominală a celor de unde Casa de Cultură a încasat venituri, după ce judecătorii îl vor obliga pe primarul Stoica să desecretizeze banii publici.
George ŞEITAN
Pe ei, pe mama lor d-na Ghinea, nu-i lasati pana cand nu justifica in fata slobozenilor cheltuirea banului public!
Sa-si rada putin mustata din parti si arata ca Adolf Hitler. Poate-o pune de-o ecranizare. Cred ca sigur o sa-i placa la cat este de circar.