În urmă cu un an discutam despre scandalul iscat de una din ideile năstruşnice a primarului acestei comune, Lefter Dănuţ Sorin şi anume despre propunerea lui, în faţa Consiliului Local, de punere la dispoziţia unei firme cu profil petrolier, în mod gratuit, a unei suprafeţe mari din localitate, pentru a amenajarea unei staţii de distribuţie a carburanţilor. Prefectul de la acea vreme, Teculescu Mădălin, a apostrofat Consiliul Local şi primarul, declarând hotărârea ca fiind ilegală. Înainte de acest incident, mai precis în 2009, primăria a început programul „ Extindere alimentare cu apă şi introducere canalizare în comuna Cocora, judeţul Ialomiţa”, lucrare executată de T.M.U.C.B Slobozia, dar nefinalizată până în acest moment. Să fie lipsa banilor? Sau doar lipsa preocupării edilului? Dacă nu sunt bani pentru apă curentă, ne gândim că sigur nu s-au găsit bani pentru activităţile sportive şi artistice din localitate. Şi totuşi…echipa de fotbal Voinţa Cocora a „păpat” 32.721 RON, adică mai mult de 320 milioane lei vechi într-un singur an. Şut şi goooooooool… în bugetul primăriei!!!! Timpul a trecut, primarul a rămas primar, iar cetăţenii încă mai aşteaptă apa să curgă la robinete. Din păcate doar banii publici curg pe ţevile din comună şi doar într-un sens. Dinspre primărie spre diverse programe inutile ce uşurează visteria primăriei Cocora de sume colosale, la fel de „măreţe” precum ideile primarului Lefter. Lefter doar în buletin, pentru că în realitate edilul, împreună cu soţia dumnealui, aveau în plină criză vreo 3,5 miliarde lei vechi puşi deoparte. Suma aceasta regăsindu-se în singura declaraţie de avere pe care noi am găsit-o pe site-ul oficial al instituţiei şi care a fost depusă în anul 2011. Ce au mai strâns la saltea în ultimii 2 ani nu ştim pentru că site-ul primăriei nu a mai fost reîmprospătat cu nici un fel de informaţii de tot atâta vreme. Care este scopul unui site construit şi plătit lunar, dacă nu acela de a posta diferite informaţii de interes pentru cetăţeni?! Poate că la primăria comunei Cocora s-a găsit o altă întrebuinţare a unui site sau poate că primarul aplică principiul „să ne facem că plouă”…
Cristina G.
…