EMA, în luptă cu riscul antibioticelor veterinare

Distribuie articolul:

 

Agenţia Europeană pentru Medicamente /EMA/, cu sediul la Londra, intenţionează să elaboreze până în această vară o primă serie de recomandări privind folosirea antibioticelor la creşterea animalelor, în condiţiile în care aceste practici sunt acuzate că duc la răspândirea bacteriilor rezistente la tratamente, relatează marţi AFP.
Potrivit
AGERPRES, EMA va crea un „grup de lucru multidisciplinar” pentru a formula, în iunie, un prim aviz, urmat de recomandări finale până la sfârşitul lui 2014 cu privire la „măsurile ce trebuie luate în faţa riscurilor pe care le prezintă uzul veterinar al antibioticelor pentru sănătatea umană”. Agenţia europeană va „furniza sfaturi cu privire la impactul în materie de sănătate umană şi animală al utilizării antibioticelor pentru animale”, la solicitarea Comisiei Europene, în cadrul unui plan de acţiune împotriva „antibiorezistenţei”. Utilizarea în exces sau greşită a antibioticelor pentru oameni, dar şi în domeniul veterinar sporeşte riscul de dezvoltare a rezistenţei la tratamentele antimicrobiene, ce constituie azi o ‘problemă de sănătate majoră’, subliniază EMA. Consumul excesiv de antibiotice de către animale duce la ‘selecţia unor gene rezistente’ la microbi care pot migra apoi la om, fie prin contact direct, fie prin intermediul alimentelor.
În Franţa, autorităţile sanitare au lansat planul „Ecoantibio 2017”, care are ca obiectiv reducerea cu 25% a folosirii antibioticelor de către veterinari în cinci ani. Cantităţile de antibiotice folosite în crescătoriile de vaci, porci, păsări şi altele din Franţa au scăzut deja cu 31% între 1999 şi 2011, 10% doar în 2011, conform datelor difuzate de agenţia de siguranţă sanitară Anse


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *