În fiecare primăvară „înfloresc” mărţişoarele, iar evaziunea „miroase” ademenitor…

Distribuie articolul:

* Din păcate evaziunea fiscală are un miros ademenitor numai pentru cei care vor să obţină, peste noapte, venituri ilicite, nu şi pentru „Organele” cu atribuţiuni de control chiar şi-n domeniul manufacturilor, unele penal de contrafăcute.

Vremea nu prea ține cu noi în această perioadă, dar știm sigur că primăvara e aproape pentru că deja au apărut, de mai bine de o săptămână, marțișoarele. Întinse pe tarabe în cutiuțe roșii de catifea ele îşi aşteaptă cumpăratorii, deși singurii care se mai bucură de ele, sau mai bine zis de vânzarea lor, sunt comercianții. Acest obicei din bătrâni nu îşi mai are rostul în societatea de astăzi pentru că vremurile s-au schimbat, oamenii nici măcar nu mai știu însemnătatea mărțișorului și nici măcar coșarii și trifoiul cu 4 foi nu mai pot schimba norocul țării. Poate doar bătrânii să mai creadă în astfel de povești și să se bucure de o astfel de celebrare a primăverii, ceilalţi fiind siguri că doamnele și domnișoarele mai tinere ar prefera o floare sau un parfum în locul veșnicului mărțișor care doar atârnă de bluză vreo 2-3 zile pe an. Și totuși numărul mare de comercianți ambulanți aflați prin tot orașul țin să ne contrazică și să ne facă să credem că încă este o afacere înfloritoare. Și cum să nu fie când de 23 de ani primăria îi primește cu brațele deschise pe evazioniștii chitiţi pe venituri sigure și muncă de intermediar? Poate chiar 95% dintre ei cumpără marfa din en-gross-uri pentru a o așeza pe taraba din mijlocul a ceea ce se consideră a fi „Piaţa Revoluţiei” din acest oraş-reşedinţă de judeţ, dar care arată întocmai ca un talcioc de la ţară. Cât plătesc, deopotrivă, cei ce sunt sau doar se pretind a fi „meşterii”? Ne interesează nu numai ce taxă plătesc pentru terenul ocupat ci, mai ales, ce impozite plătesc la bugetul consolidat al statului. Oare este normal ca aceste „afaceri” să ia fața magazinelor care plătesc lună de lună taxe și impozite și care oferă locuri de muncă în acest oraș și-așa lipsit de strălucirea vremurilor trecute, domnilor consilieri locali? Oare este corect să vii să ceri pensie peste câțiva ani pentru că și tu ești cetățean român, domnule producător/comerciant ? Oare este corect să ceri asistență medicală și să îţi duci copiii la școli de stat plătite doar din buzunarul celor „cu frică de Dumnezeu” şi de Lege? De ce doar magazinele „cu firmă pe internet” sunt obligate să ofere bon de casă de marcat fiscalizată, iar aceşti „samsari” să bage toți banii la „teşchereaua” ascunsă de ochii angajaţilor Fiscului ce, în mod penal de suspect, închid ochii doar în fața evaziunii unora? Aceasta nemaifiind decât o întrebare retorică, declar că n-aştept răspuns ci, ca mulţi alţi cetăţeni-plătitori de taxe şi impozite, aştept să fie înlăturată o asemenea fărădelege săvârşită, şi fără de…bun simţ. Prin asta înţelegând că mă refer şi la simţul estetic, nu numai la lipsa bunului simţ…

CRISTINA G.

 

 


Distribuie articolul:

One thought on “În fiecare primăvară „înfloresc” mărţişoarele, iar evaziunea „miroase” ademenitor…

  1. Dragelor noastre ce ne infrumuseteaza viata!

    Primavara, primvara
    Pentr-a nu stiu cata oara
    Adu-le la fete dor
    Drgoste-n martisor

    Iar in mandri ghiocei
    Asa cum e-n obicei
    Dragoste noua de viata
    Fericire si speranta

    Prin buchet de viorele
    Pe aripi de randunele
    Pune-le in inimioare
    Ganduri de margaritare

    Chipuri dragi ca Fat-Frumos
    Cu parul de abanos
    Ochi albastri de cicoare
    Ca si valurile-n mare

    Iar in cosul cu zambile
    Pune-le zile senine
    Sa le fure-un zburator
    Cand vor fi noptea in somn

    Sa le duca-n fericire
    In visare si iubire
    Sa le stinga dorul lor
    Sub lumina stelelor

    Iar in snur cu alb si rosu
    Pune-le pe lume rostu
    Sa devina mame bune
    Cu copii frumosi pe lume

    Sa se bucure sub soare
    Pe a lumilor carare
    Si sa fie fericite
    Dezmierdate si iubite

    Primavara, primavara
    Pentru-a nu stiu cata oara
    Da la fete martisoare
    Dragoste in inimioare

    Bucuria de-a trai
    Si puterea de-a iubi
    Cum sunt zanele celeste
    Dintr-o magica poveste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *