Târgul Mierii, la a patra ediţie, în Slobozia

Distribuie articolul:

* Începând de vineri, 01 februarie 2013, timp de trei zile, în Piaţa Revoluţiei sunt aşteptaţi consumatorii de produse apicole.    

În vreme ce guvernanţii se strofocă să impoziteze apicultura, pasionaţii de stupărit, producătorii şi comercianţii, dar şi consumatorii de miere şi alte produse apicole s-au întâlnit pentru a treia oară, aici, la Slobozia, invitaţi fiind de către Primăria municipiului, în calitate de organizator. Nu, de data aceasta, se pare că „sufletul” acţiunii nu este primarul ci directorul Serviciului Public de Activităţi Autofinanţate din cadrul Primăriei municipiului, domnul Ştefan Costea, el însuşi apicultor. Aşa încât, împletind utilul cu plăcutul, conducerea Primăriei a lansat invitaţia de a se strânge laolaltă, fie şi numai pentru doar 3 zile, apicultori din toată ţara. Şi-au venit, după cum se poate vedea în fotografiile noastre, dar şi cum s-a văzut în faţa Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia. Au venit peste 40 de producători de miere şi, desigur, producători de tot felul de „scule” atât de necesare procesării producţiei albinelor. Sigur, cum era de aşteptat, cei care au organizat această acţiune nu s-au limitat doar la crearea mediului propice pentru etalarea (dar şi spre vânzare, desigur!) produselor, ci au ţinut să-i aducă în faţa participanţilor şi pe acei specialişti pregătiţi pentru a răspunde la tot felul de întrebări cu referire nu numai în ceea ce priveşte producerea mierii la standarde prevăzute de Norme europene ci chiar şi-n ceea ce priveşte legislaţia aflată în vigoare sau doar în stadiu de proiect de lege, mai mult sau mai puţin favorabilă domeniului apicol. De spus, multe s-au spus în cadrul întâlnirilor derulate pe parcursul celor 3 zile cât a durat Târgul Mierii. Deoarece, pe lângă discuţiile de specialitate, am fost martora discuţiilor din care răzbătea şi-un dram de nemulţumire vizavi de măsurile financiare impuse şi-acestei categorii de producători/comercianţi, nu-mi rămâne decât a aborda în ediţiile următoare subiecte privind domeniul apicol şi (ne)mulţumirile celor la fel de harnici ca şi albinele lor…

IONICA GHINEA 


Distribuie articolul:

8 thoughts on “Târgul Mierii, la a patra ediţie, în Slobozia

  1. dar in poze nu puteau sa apara apicultori, decat mutrele astea pe care le vedem inainte si putin dupa alegeri. Cred ca ni se scarbeste de atatea poze cu ei.
    Zic io ….

  2. Fiin’că tot veni vorba de apicultură, vorba lui „BOBUTz”: ce caută printre tăietorii de panglici, unul din trântorii stupului politic, Dănuţ Nedelcu?!
    Mai bine-ar sta-n „matca” lui.

  3. Multumesc. Stiam ca veti schimba acele poze. In sala nu au fost numai apicultori. Au fost reprezentati de la Min. Agriculturii, APIA Bucuresti si APIA Ialomita, Directia Agricola Ialomita. Nu ca as fi avut ceva cu alesii nostrii. Nu de alta am fost in sala, si cand in discutii am ajuns la politica, alesii nostrii au intins-o miseleste.
    Multumesc inca odata.
    Zic io ….

    1. Pentru SORIN.
      Înţelegând că acest SORIN nu-i cel care ne mai face corectură pe text, ci este un „virusat” care se bagă-n seamă taman ca musca…la arat, ţin să-i atrag atenţia că n-am înţeles ce vrea să spună în amărâta aia de frază…

  4. Bine că ţi-ai dat seama, dragă Ionica. Într-un fel ar trebui să mă bucure faptul că sunt „băgat în seamă”, dar aici nu e cazul. Acest netrebnic care
    se foloseşte de „numele” meu, este un neica-nimeni, clar, care vrea să mă compromită. Oricând pot schimba macazu’/da’ nu-i cazu’.

  5. Acest danut nedelcu a fost si in China, cu fostul primar si vicele bacanu, ZICETI psd-sti hoti, care sunt rezultatele acelei vizite? Intreb in numele contribuabililor, pe banii carora v-ati plimbat, NESIMTITILOR, MINCINOSILOR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *