S-ar putea crede că, acum, când se apropie Campania electorală, în vederea alegerilor pentru Parlamentul României, Raluca Dumitrescu se apropie de elegători. Din fericire, Raluca Dumitrescu se numără printre foarte puţinii care chiar merg, destul de des, în mijlocul norodului chemat la urne. Aşadar, zilele trecute, o altă vizită a fost trecută în “Jurnalul de bord” al mandatului social-democratei. Prilej cu care, domnia-sa a precizat pentru cei interesaţi să afle ce (mai) fac aleşii Neamului.
“…Am avut plăcerea de a îndeplini o promisiune din campania electorală, oferind echipelor câștigătoare o zi la Camera Deputaților. A venit rândul delegației din Țăndărei să ne viziteze. (…) Am discutat despre recalcularea pensiilor și despre cum putem dezvolta orașul Țăndărei. Este important să colaborăm pentru a aduce îmbunătățiri comunității noastre. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm aceste discuții și să implementăm soluții benefice pentru toți cetățenii!”
Cum spuneam, deputata chiar îşi face simţită prezenţa în judeţ, atunci când se află “în teritoriu”. Zilele trecute s-a aflat alături de consilierii judeţeni. Şi ne-a transmis:
„Am avut privilegiul de a participa la ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Ialomița din mandatul care tocmai se încheie. A fost un moment deosebit, care ne-a oferit ocazia să reflectăm asupra realizărilor și provocărilor întâmpinate în ultimii patru ani.
Este esențial să recunoaștem eforturile depuse de toți cei implicați în dezvoltarea județului nostru. Fiecare decizie luată a avut un impact direct asupra comunității, iar colaborarea strânsă dintre instituții și cetățeni a fost cheia succesului nostru.
Privind înainte, este important să ne concentrăm pe continuitate și pe implementarea proiectelor care pot aduce beneficii durabile. În următorul mandat, trebuie să ne angajăm să investim în infrastructură, educație și sănătate, asigurând astfel un viitor mai bun pentru toți locuitorii Ialomiței. Sunt încrezătoare că, împreună, putem construi un județ mai puternic și mai unit” . Raluca Dumitrescu va candida şi pentru următorul mandat în Parlamentul României, din partea PSD – Organizaţia Ialomiţa.