Preşedintele CJ Ialomiţa, Marian Pavel a efectuat o vizită de lucru la sfârşitul săptămânii pentru a constata calitatea serviciilor medicale şi de asistenţă socială oferite de Centrul de asistenţă şi servicii medico-sociale din Fierbinţi-Târg, unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Ialomiţa. În contextul celui mai recent scandal din Capitală în care numeroase nereguli au fost constatate de organele de cercetare penală şi România a căpătat o nouă „pată” la nivel internaţional, Marian Pavel a dorit să se asigure nu numai că persoanele care beneficiază de aceste servicii sunt tratate corespunzător ci şi asupra calităţii serviciilor oferite acestora. Preşedintele Pavel a afirmat faptul că în urma vizitei pe care a efectuat-o nu a constatat neregului, ba dimpotrivă acesta a lăudat condiţiile de cazare şi de servire ale rezidenţilor acestui centru.
„Am stat de vorbă cu persoanele aflate aici, care sunt foarte mulțumite de condițiile de cazare, de atitudinea personalului și de mâncare, pe care o găsesc mereu gustoasă și îndestulătoare! Totodată amm purtat discuții și cu o parte din colectivul centrului, condus de Marius Campean, prilej cu care i-am felicitat pentru munca depusă și i-am încurajat să continue cu profesionalism în desfășurarea activității lor!” a afirmat Marian Pavel, preşedintele PSD Ialomiţa.
Chiar dacă după scandalul centrelor pentru persoane vârstnice din Ilfov controale tematice au fost efectuate în toate unităţile din Ialomiţa fără a se constata abateri de această magnitudine în niciun centru de asistenţă medico-socială, unul dintre dezideratele preşedintelui Marian Pavel este acela potrivit căruia Consiliul Județean Ialomița este obligat să se îngrijească neîncetat pentru a menţine un standard ridicat în furnizarea tuturor serviciilor către cetățenii din Ialomiţa.