Municipiul Slobozia este în beznă. Atât la propriu cât şi la figurat

Distribuie articolul:

La mai bine de doi ani de la preluarea mandatului, edilul Dragoş Soare împreună cu consilierii coaliţiei PSD – PNL abia pun pe hârtie necesitatea de a moderniza iluminatul public în municipiul reşedinţă de judeţ.  

Reţele învechite, ineficiente şi cu grad avansat de uzură

Nu o spunem noi, nu o spun nici ceilalţi cetăţeni ai oraşului, ci o spun autorităţile locale în prezentarea situaţiei actuale, de parcă aceste lucruri nu erau ştiute de ani de zile sau nu se pot observa cu ochiul liber, de către orice slobozean, ca mai toate reţelele tehnico-edilitare ale acestui mic oraş. Alte probleme enumerate în documentele puse la dispoziţia Consiliului Local Slobozia pentru a lua o hotărâre în privinţa modernizării iluminatului public sunt: „consturi cu energia electrică nejustificat de mari, costuri de întreţinere foarte mari generate de starea deplorabilă a sistemului public de iluminat, un număr prea mare de reclamaţii şi intervenţii comparativ cu alte localităţi din ţară ale căror sisteme de iluminat au fost modernizate, nu este acoperită activitate nocturnă a unor segmente de populaţie iar prin acest lucru este generată o stare de insecuritate, distribuţia pe teritoriul Sloboziei a sistemelor de iluminat este inechitabilă şi neeficientă”, aşa după cum se mai arată în document. Un aspect foarte important în sfera conducătorilor de  autovehicule este acela prin care, potrivit acestui document, aceştia suferă de disconfort, percepţie târzie a obstacolelor şi orbire.  Iar „cireaşa de pe tort” este faptul că autorităţile susţin în documente oficiale faptul că ia naştere „un curent de opinie nefavorabil în rândul cetăţenilor”.

5 milioane de lei pentru a ieşi din beznă

Autorităţile locale afirmă în Nota Conceptuală care face parte din acest proiect faptul că este necesară suma de 5 milioane lei + T.V.A. pentru ca locuitorii Sloboziei să poată să trăiască într-un oraş care are parte de iluminat stradal decent. Sursa de finanţare identificată este aceeaşi (pentru că de fapt acest proiect face parte din seria celebră de proiecte cu fonduri nerambursabile depusă de fostul primar Adrian Mocioniu) adică Administraţia Fondului de Mediu. Prin acest proiect, conform semnatarilor documentelor, se urmăreşte reducerea costurilor cu energia electrică la valori cuprinse între 30% şi 40% din valorile actuale ale facturilor achitate de municipalitate către furnizorul de energie electrică, iar în cadrul acestui proiect se face referire şi la un spaţiu de recreere nou făcut fără a se preciza amplasamentul, suprafaţa sau alte detalii tehnice care ar putea fi interesante pentru cetăţeni, aceste aspecte urmând probabil să fie enumerate într-o hotărâre ulterioară a Consiliului Local Slobozia. Un alt aspect menţionat în proiect îl reprezintă şi integrarea unui sistem de telegestiune pentru toate aparatele de iluminat care urmează să fie montate, dar şi extinderea şi/sau completarea sistemului de iluminat public prin montarea de stâlpi metalici în parcuri.

Până la implementarea acestui proiect care cu siguranţă se va lăsa aşteptat destul de mult timp, la fel ca toate proiectele care se desfăşoară în acest oraş, municipalitatea îi sfătuieşte, indirect, pe cei care au nevoie de iluminat public să-şi achiziţioneze lanterne, căşti de miner dotate cu sistem de iluminat sau pur şi simplu să stea în case când nu există lumină naturală suficientă pentru a circula în siguranţă prin oraş.

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *