* Joi, 25 august 2016, ministrul Agriculturii a fost accidentat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Andreea Loghin ne-a declarat:
„ ….Avem un eveniment rutier, la ieşire din Slobozia, DN21, către Brăila. Sunt două autoturisme implicate. O delegaţie oficială constituită conform legii. Avem trei persoane la momentul acesta rănite uşor care se află la Spitalul din Slobozia. Avem poliţişti la faţa locului, care efectuează cercetarea. Urmează detalii suplimentare vizavi de persoane, vârste…pe care urmează să vi le prezentăm la finalizarea …”
Pe surse am aflat că Achim Irimescu, se deplasa în judeţul nostru, fiind într-o vizită oficială, şi-l avea alături de omologul său din Kuweit, Ali Saleh Al Omair. Potrivit Agerpres, chiar domnul ministru a precizat : „Am avut un accident cu maşina, în care eram împreună cu ministrul kuweitian. Eram în coloana oficială şi a percutat o altă maşină…n-a apucat să se dea la o parte. Nu suntem grav răniţi. Eram pe autostradă, mergeam către Brăila şi s-a întâmplat după Slobozia. A venit SMURD-ul şi ne-a luat de la locul accidentului şi acum suntem la spitalul din Slobozia. Trebuie să ne controleze pentru că asta este procedura. Suntem loviţi la nas şi eu şi ministrul kuweitian, dar suntem bine”.