* Campania de identificare şi înregistrare a câinilor cu stăpân începe sâmbătă, proprietarii animalelor având posibilitatea identificării şi înregistrării lor în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS) până la data de 1 ianuarie 2015.Câinii cu stăpân vor putea circula pe teritoriul României doar însoţiţi de proprietari, care vor trebui să aibă carnetul de sănătate al animalului. Documentul atestă identificarea şi înregistrarea animalului în RECS, precum şi acţiunile sanitare veterinare efectuate. Potrivit preşedintelui ANSVSA, câinii se identifică şi se înregistrează cu respectarea următoarelor termene: câinii nou născuţi cu proprietar – în maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora; câinii adulţi cu proprietar – până la data de 1 ianuarie 2015 şi înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a lor şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei; câinii proveniţi din adăposturile publice – în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul.
Înregistrarea în RECS a câinilor identificaţi se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul operatorilor Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (cabinete veterinare), respectiv în maximum cinci zile de la implantarea microcipului, în cazul deplasării medicului veterinar la sediul proprietarului sau în cazul în care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în RECS.
Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a acestui act normativ cu un microcip care nu corespunde standardelor ISO 11784 sau 11785 vor fi identificaţi, înregistraţi şi se vor emite noi carnete de sănătate, conform prezentelor norme.
Pentru înregistrarea câinilor, proprietarii vor prezenta medicilor veterinari, operatori ai RECS, documentele şi informaţiile de identificare necesare şi vor solicita identificarea electronică cu microcip aprobat de Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă practică, în termen de şapte zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie sau moarte.
Vladimir Mănăstireanu a explicat că există sancţiuni în legislaţie cu amenzi între 2.000 şi 10.000 de lei pentru cei care nu îşi înregistrează câinii. Acesta a spus că există obligativitatea ca toţi cei care au câine de rasă comună să îl sterilizeze şi să îl identifice.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor veterinari din România, Viorel Andronie, sterilizarea nu poate să coste mai puţin de 100 de lei pentru un câine mascul şi 150 de lei pentru o femelă, iar înregistrarea, care include microciparea, va costa cel puţin 50 de lei. Un microcip costă în medie 2 – 2,5 euro. Mănăstireanu a precizat că posesorii de câini ar putea beneficia de ajutor material de la autorităţi şi ONG-uri pentru sterilizare şi înregistrare.
Sigur, microcipul costa 10 lei si medicii veterinari iti iau cel putin 50 pentru ca te trec in baza de date si iti dau si un carnet acolo. Inteleg, trebuie sa-si amortizeze si ei oboseala si achizitionarea cititorului de microcipuri. Si cu ocazia asta or sa mai creasca si ei preturile la sterilizari, daca tot e omul obligat sa apeleze la serviciile lor. Si lumea o sa-si sterilizeze metisii in prostie. Primaria, daca ar fi desteapta, ca sa aiba mai putini ciini fara stapin adunati de pe strada si deci mai putini de OMORIT, ar putea sa instituie un program de sponsorizare a celor care vor sa isi sterilizeze ciinii. Fie la adapost, dar acolo nu prea sint conditii si lumea se fereste sa se duca, fie la cabinetele veterinare din oras cu care poate sa incheie contracte de colaborare si atunci o sa fie bine pentru toata lumea. Don’ Stoica, hai ca puteti!
O idee mai cretină nici că se putea. Adică, dacă am înţeles bine, ţaţa Leana, dacă are unul sau doi căţei legaţi la cuşcă, trebuie să scoată banii din buzunar, nu puţini pentru un salariat, dar’mite pentru un amărât de la ţară, pentru microcipare şi sterilizare?! Păi, dacă mor unii „legiuitori” de grija câinilor cu stăpân, când vor muri de grija maidanezilor?! P’ăştia să-i prindă, să-i sterilizeze, să-i microcipeze, cu bani de la buget, nu să-şi facă televiziune parlamentară şi să cheltuie banii pe tot felul de fiţe electorale. Trăim într-o ţară bolnavă, bolnavă rău de tot, dacă legiferăm cheltuirea unor sume uriaşe pentru nişte fiţe, iar bătrânii, şi nu numai, mor cu zile. Dacă aţi avea grijă de oameni, măi politicienilor maidanezi şi boschetari, aceştia ar avea grijă de animalele lor, fără să veniţi voi cu tot felul de idei, care mai de care mai demente şi mai cheltuitoare. Nemernicilor, acum vreţi să luaţi şi banii de la amărâţii care au şi ei un biet căţel în curte sau în casă?! Daţi-i înainte, şi veniţi la luat voturi. Nici javrele nu vor mai vota asemenea jigodii.