Guvernanţii noştri cei filotimi, donează…

Distribuie articolul:

În data de 12 aprilie, s-a semnat contractul prin care 96 de microbuze şcolare au fost donate de Guvernul României (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice), Guvernului Republicii Moldova (reprezentat de către Ministerul Educației).

Pe lângă cele 96 de microbuze, România a mai donat Republicii Moldova, în  septembrie 2014, alte 100 de microbuze destinate transportului elevilor.

Donaţia a fost prevăzută în cadrul Memorandumului semnat pe 22 martie a.c., între guvernele celor două ţări, pentru acordarea de asistenţă în domeniul educaţiei, respectiv continuarea programului de donaţie de microbuze şcolare în scopul soluţionării situaţiilor celor mai dificile şi urgente din mediul rural al Republicii Moldova. Cele 96 de microbuze, care au fost achiziționate de către Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, sunt complet echipate şi pregătite pentru introducerea lor în exploatare, partea română suportând, totodată, și microbuze scolarecheltuielile aferente livrării acestora în Municipiul Chișinău.

Noile microbuze ar urma să ajungă în Republica Moldova în cursul lunii mai a.c. și vor fi repartizate în funcție de necesitățile identificate, în mod prioritar școlilor de circumscripție la nivel raional. Bunurile mobile vor avea culoarea galbenă aplicată prin vopsire pe toată suprafața exterioară și două casete luminoase cu inscripția „TRANSPORT ELEVI”.

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *