* Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a transmis preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, o scrisoare în care cere-i să dispună un control asupra tuturor fondurilor publice direcţionate către Biserica Ortodoxă Română, în ultimii cinci ani.
Europarlamentarul Sebastian Bodu îşi justifică solicitarea prin faptul că s-a sesizat din presă că, de-a lungul celor 23 de ani postdecembrişti, sume impresionant de mari de bani au fost alocate de către stat către BOR, mulţi dintre bani fiind cheltuiţi pentru construcţia de biserici. Precizând că în toţi aceşti ani s-au construit peste 4.000 de lăcaşe de cult, în condiţiile în care s-au construit, în aceeaşi perioadă, zer0 şcoli, zero grădiniţe şi zer0 spitale publice, politicianul a mai adăugat: „Având în vedere prezenta situaţie economico-socială, consider că este nu doar de competenţa Curţii de Conturi, dar şi de bunul simţ să se prezinte contribuabililor cât din impozitele lor au fost direcţionate către BOR, fără să luăm în calcul, desigur, salariile preoţilor, ca bugetari. Cred ca cetăţenii sunt îndreptăţiţi să ştie cât din impozitele pe care ei le plătesc se duc către BOR, aşa cum ştiu cum se folosesc banii publici de către guvern, ministere, agenţii, primării şi alţi ordonatori de credite. Este o simplă chestiune de informare iar tot ce este în legătură cu banul public trebuie să fie o informaţie publică” (…) În ceea ce priveşte modul cum BOR a folosit aceşti bani, consider că, deşi nu este instituţie publică, atâta vreme cât este finanţată şi din bani publici, biserica va trebui şi ea să prezinte publicului informaţii cu privire la modul cum a folosit aceşti bani. Nu este o chestiune de ingerinţă în modul cum BOR îşi gestionează patrimoniul, ci doar o simplă cerere de informate cu privire la valoarea sumelor primite, pe de-o parte şi a destinaţiei lor, pe de cealaltă parte, normală într-un stat european modern (…) După prezentarea acestei informaţii, în speranţa că veţi da curs acestei iniţiative care se încadrează perfect în obiectul de activitate al Curţii de Conturi a României şi, deci, nu văd a exista motive administrative pentru a fi refuzată, îmi rezerv dreptul de a o prezenta în plenul Parlamentului European ”, nu înainte de a menţiona că singura instituţie în măsură că facă un calcul al sumelor consumate de BOR, calcul care apoi să fie prezentat publicului, este Curtea de Conturi a României. Potrivit AGERPRES, în replică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, afirmă că sprijinul financiar primit de unităţile bisericeşti de la bugetele publice, locale şi centrale este verificat, anual, de Curtea de Conturi. Şi, totuşi, câţi dintre cetăţenii plătitori de impozite şi taxe ştiu câţi bani cheltuie BOR în fiecare an, cine-s constructorii bisericilor, cine-s furnizorii de bunuri, care-s veniturile mai-marilor Bisericii? Nu de alta, dar atâta opulenţă n-are cum să nu nască astfel de întrebări cârcotaşe!
(I.G.)
Doamne ajuta!
@I.G.: Cum să scrii „…o şcoli, o grădiniţe, o spitatle publice … „?! În primul rând, în scris, se recomandă folosirea literelor, adică: zero şcoli, zero grădiniţe, zero spitale publice. Mult mai simplu şi mai corect ar fi fost: nicio şcoală, nicio grădiniţă etc..
Domnule SORIN, eu am scris 0 doar că, atunci când am postat pe site aşa l-a luat…M-am verificat pe articolul pregătit pentru tipărire şi era 0 nu o. Dar, ai dreptate puteam foarte bine să scriu zero sau nici o, aşa cum ai precizat!
nu are decat sa returneze proprietatile secularizate de Cuza in 1863 si Biserica nu va mai avea nevoie de sustinerea financiara pe care statul si guvernul roman si-a asumat-o inca de atunci,recunoscand rolul ei in societate si activitatea social-filantropica a Bisericii(ex.
in cursul anului 2012, în Patriarhia Română, activitatea social-filantropică s-a desfăşurat prin intermediul a 706 de instituţii şi servicii sociale. La nivelul structurilor bisericeşti (centre eparhiale, protopopiate şi parohii), diagrama aşezămintelor social-filantropice arată astfel: 171 cantine sociale şi brutării, 58 instituţii ce oferă servicii medicale şi farmacii, 80 centre de zi pentru copii, 11 centre educaţionale, 46 centre de zi pentru vârstnici şi 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 39 grădiniţe sociale, afterschool şi şcoli speciale, 22 locuinţe protejate, 130 centre de informare, de consiliere şi centre de resurse, 6 instituţii de învăţământ pentru adulţi, 33 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenţei domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabără.
În cuprinsul eparhiilor, la nivelul structurilor eparhiale, se află în derulare un număr de 767 proiecte şi programe sociale, din care: 22 cu finanţare externă, 24 cu finanţare publică, 561 finanţate din fonduri proprii şi 160 cu finanţare mixtă ). Daca religia este o optiune, de ce nu luam in considerare majoritatea de 97% din populatia tarii care s-a declarat ca apartinand unei confesiuni recunoscute de stat(ortodoxa,catolica,greco-catolica,protestanta,musulmana,etc)? De ce 0,2% din populatia care s-a declarat atee, se opune si se amesteca in credinta majoritatii, iar ong-urile lor(sustinute de stat cu fonduri din impozitul credinciosilor) nu fac nimic(exceptand paradele gay) pt populatia a carei stare o deplang atata?
Da’ AVEREA BISERICII de unde provine? Nu cumva „taman eczact” de unde provine şi aurul cel dat înapoi ţiganilor? Adică din furăciune, înşelăciune şi, desigur, prostirea proştilor, domnule tibi?
Bravo Sebastian Bodu ! Bravo Ionica Ghinea !
Astfel de articol, de pozitie, initiativa… ma ung la suflet !!!
Insa greu de transpus in realitate! Desi fotografiile acelea si comentariile aferente lor sunt elocvente rau…
Asa cum am tot spus si mentin aceeasi pozitie : Biserica SRL ar trebui impozitata ! La sange ! Si directionati banii catre cei ce au nevoie cu adevarat: scoli si spitale !
Un articol interesant : http://ro.stiri.yahoo.com/olandezul-care-%C3%AEnchide-bisericile-f%C4%83r%C4%83-rost-l-ai-040257839.html
Am zis mereu că Bodu e un politician slab,acum zic că-i prost şi ca politician dar şi ca economist.Curtea de conturi verifică periodic execuţia bugetară la autorităţi,aşa că sumele primite de BOR de la autorităţi au fost alocate legal.Ce a făcut BOR cu banii se ştie şi se vede,nu i nevoie decît să-i spună chelului ce ştie…nu cu d’alde Iordache şi Căşuneanu a construit BOR bisericile ….cu ei sigur banii erau furaţi;)) În fine… să gândeşti şi să sugerezi despre geneza averii BOR,furtul şi înşelăciunea…înseamnă să crezi şi ştirea cu găina ce a născut pui vii,portocalii))
Nişte oameni „de bine” au inaugurat, sfinţit, sau cum s-o zice pe limba lată
a unora, cu un Ceteraş solist, acompaniat de o orchestră formată din preafericiţi prelaţi şi prelungi politicieni, sponsorizaţi de nişte unii care i-au luat locul ctitorului Ilie Alexandru, dispărut prin deces de moarte, o biserică în Ţăndărei. Să mai susţină cineva că oamenii de afaceri şi politicienii nu sunt duşi la biserică. Sunt duşi de tot felul de interese, nu că ar fi … uşă de biserică, ha, ha, ha!
P.S.: O publicaţie ialomiţeană independent(ă), a dedicat un articol elogios
la adresa evenimentului, uitând să amintească prezenţa prelungilor ciuperci, comercializate de unii transmimi, naşi de ziarişti. Deontologie, nu glumă, n’aşa „părinte”?! Adică Popa!
Deoarece extrem de multi purtatori de sutane sustin usl-asii (hoti, mincinosi si prosti) nu ma mira pozitia lui ,,danut”. Pentru cei neindoctrinati: este vorba despre CONTROLUL TUTUROR FONDURILOR DIRECTIONATE CATRE CULTE, nu numai cele de la bugetul de stat. Nimeni nu controleaza in prezent ce bani arunca primariile si consiliile locale (dominate de usl-asi hoti si mincinosi, catre biserica…
@ Mike Măi maimuţă portocalie…traduci fals ce scrie Bodu-n scrisoare?Chelul are ce are cu BOR…nu cu penticostalii şi baptiştii lui Falcă şi Cioabă)))Spre ştiinţa ta,să ştii că şi primăriile şi cjurile sunt verficate de CC,aşa că lasă-ne cu propaganda băsistă…io-s sătul de prostiile mele…ale tale-mi provoacă greaţă))
@Danut: esti un mare mincinos, ma contrazici fara dovezi, la fel ca si ponta care minte ca a crescut absortia fondurilor europene! Vezi mai aparator al hotilor usl ca remus borza, fostul coleg de facultate al plagiatorului si pus de acesta administrator juddiciar la Hidroelectrica este urmarit penal pentru conflict de interese, a directionat un numar de 34 contracte de asistenta juridica (nu 1-2) spre firma sa. Hoti, mincinosi, prosti = psd/usl.
O, ce veste minunata, sa „pupe” si Curtea de Conturi „poala popii”!