Preşedintele PSD Slobozia, antreprenorul ialomiţean ajuns deputat în Parlamentul României a fost ales de colegii social-democraţi pentru a ocupa funcţia de vicelider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor. Totodată acesta a fost desemnat drept vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, dar şi membru al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, confirmând practic previziunile sale din redacţia ziarului Ştirea din timpul campaniei electorale, potrivit cărora politicianului Ţintă i s-ar fi părut normal şi firesc să fie desemnat în aceste comisii deoarece acesta provine din mediul privat, conducând până de curând o companie înfiinţată în anul 1994 de către familia sa.
Aşa cum afirma şi Ştefan Ţintă, având experienţă în domeniul privat şi activând imediat după finalizarea studiilor economice în acest sector, ar fi fost ilogic să fie desemnat să ocupe un loc în alte comisii precum cea de agricultură, sănătate, turism şi aşa mai departe pentru că acolo nu ar fi putut să facă o diferenţă notabilă din cauza lipsei studiilor de specialitate din acele domenii şi a lipsei de experienţă din cadrul acelor sectoare.
Trebuie menţionat faptul că din Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, alianţa PSD-PNL-UDMR are 14 membri dintr-un total de 25 de deputaţi. Totodată în cadrul Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, aceeaşi alianţă PSD-PNL-UDMR însumează 12 membri dintr-un total de 21 de deputaţi, ceea ce înseamnă, cel puţin la nivel teoretic, o majoritate lejeră pentru votul favorabil sau nu, aferent viitoarelor proiecte care vor ajunge în mapele deputaţilor din aceste comisii.
„Sunt onorat să fac parte din echipa de conducere a Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, alături de oameni dedicați și cu o viziune clară pentru viitorul țării. În calitate de vicelider, voi pune toată experiența și energia mea în slujba cetățenilor, susținând proiecte legislative care să aducă un impact real în viața fiecăruia. Acest mandat nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a demonstra că prin muncă, dialog și implicare putem construi o Românie mai bună pentru toți. Voi fi mereu deschis să ascult și să reprezint interesele comunităților noastre, rămânând fidel valorilor social-democrate. Împreună, putem face mai mult!” a declarat acesta în cadrul discuţiilor pentru desemnarea sa în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.