Gigi Vlase – ţeparul cu foarte mari datorii la stat, va fi beneficiarul amnistiei?

Distribuie articolul:

* Ticăloasă amnistie pentru marii datornici VS ridicolele facilități pentru bunii platnici! 

 Potrivit Monitorului Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, precum şi contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024.

În ceea ce-i priveşte pe datornici, proiectul de amnistie prevede că datoriile firmelor înregistrate la 31 august trebuie să fie plătite până pe 25 noiembrie. Iar dacă se achită datoria principală, 100% din dobânzi, penalități și alte sume accesorii vor fi anulate. Organul fiscal va constata din oficiu îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea bonificaţiilor prin emiterea unei decizii. Sumele care fac obiectul bonificaţiei nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligaţiile fiscale ale contribuabilului.

În Ialomiţa, DE ANI DE ZILE, nişte “băieţi deştepţi” tot adună datorii la stat, parcă în sfidarea evidenţelor contabile care atestă că, în fapt, firmele au “operat” pe pieţele de profil, iar ei, patronii, nu s-au sfiit să afişeze un stil de viaţă “de baştan”.

Şi-n timp ce lucrătorii ANAF, şi-ai Ministerului Finanţelor Publice şi-au încasat salariile, mai mult decât satisfăcătoare, şi-n timp ce UNII dintre ei şi-au încasat şi “tainul pentru nebăgarea de seamă”, la care s-au pretat, firme precum cele de le vedeţi în fotografia-facsimil ce însoţeşte acest articol de presă, au acumulat datorii pe care, de-acum, nici nu nu le vor mai plăti, deoarece, iată, Marcel Ciolacu – Premierul care conduce Guvernul, în “marea milă a Lui”, i-a iertat pe datornici, măcar de plata „accesoriilor”!

Vlase. Gigi Vlase

Povestea patronului firmei care-i poartă numele, se deapănă de peste 20 de ani. A fost odată, ca niciodată, o lungă perioadă în care Vlase a dorit să “se învârtă în cercuri mari”, el fiind dispus să şi plătească pentru a fi băgat în seamă. Pentru cei care nu ştiu, le spunem că însăşi Principesa Margareta a fost invitată să vină la Slobozia ca să…fie Vlase pe prima pagină a ziarelor vremii, şi să “se oftice toţi dujmanii”.  Şi a mai fost şi perioada în care nişte şpăgari angajaţi în cadrul instituţiilor denumite, generic, “Organe de control” au fost suspect de înţelegători cu firma Vlase atunci când cu moartea celor 18 oameni – lucrători ai unei croitorii pe care o patrona Vlase. Şi a mai fost şi perioada aceea, în care Gigi Vlase a fost acuzat de bancrută frauduloasă, deoarece a întrăinat, în mod ilegal, 24 de vehicule de la firma sa falimentară spre o altă firmă pe care o avea în proprietate, respectiv Vlase Complex Comercial SRL.

Toţi „jmecherii” AU MULTE firme…

Că, băiat deştept, Vlase avea mai multe firme, prin care “se pierdea urma”, mai întâi a banilor ce-ar fi trebuit plătiţi drept impozite la stat…

Odată cu acuzaţia de bancrută frauduloasă a venit “la pachet” şi acuzaţia de abuz de încredere. Căci, băiat “fără obraz”, Vlase le-a cam dat “ţeapă” unor creditori.  Convins fiind că el e “buricul Pământului”, Vlase şi-a făcut, cumpărând publicitate în presă,  o imagine de mare om de afaceri. Că, băiatu’ avea şi ceva vocabular, avea şi talentul – nativ – de a-i ameţi, cu poveşti, pe cei de care el avea în intenţie să profite, la o adică.

Şi a profitat! A profitat “la greu”, adunând o datorie de 24.045.826 lei. Peste 240 de MILIARDE lei vechi, da! Şi cum datoriile sunt vechi de aproape 10 ani, cu-atât mai mare este tupeul lui Vlase şi al tuturor celor care ar putea încerca o scuză. Nu de alta, dar, în chiar timp ce musiul acumula aceste mari datorii, el se “spărgea în figuri”, pozând ca mare om de afaceri. Asta, în timp ce alte firme îşi plăteau, la timp, toate datoriile către bugetul statului! Aşa că, de aceea li se pare multora, cel puţiun nedreaptă Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvernul României, pentru amnistierea datornicilor. În ceea ce-l priveşte pe „eroul” articolului de faţă, un lucru e clar: NUMAI DACĂ şi-ar plăti datoriile, unul ca Vlase ar putea beneficia de amnistia privind „accesoriile”. Cum, însă, Vlase, cu toate firmele lui, se află în INSOLVENŢĂ ori FALIMENT, slabe speranţe, ca bugetul statului să-şi mai recupereze din pagubă! Şi-s MULŢI ca Vlase. Şi-i foarte mare suma datorată de-aceşti „patroni de carton”!

Iată LISTA cu ceilalţi primii 20 MARI datornici din Ialomiţa,

 


Distribuie articolul:

One thought on “Gigi Vlase – ţeparul cu foarte mari datorii la stat, va fi beneficiarul amnistiei?

  1. Legile sunt proaste, sau mai bine zis prost aplicate,ar trebuii ca legea sa nu-i scape nici pe cel din urma neam din neamul lui ca sa poata sa recupereze aceste sume faraonice, sa fie urmariti toata viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *