Ialomiţa, 2021 – Titularizarea cadrelor didactice

Distribuie articolul:

Miercuri, 21 iulie, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021.

La nivelul județului Ialomița, centrul de concurs a fost stabilit la Liceul de Arte ”Ionel Perlea” Slobozia. Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 276 de candidați, la 30 de discipline de concurs, dintre care 56 de candidați provin din promoția curentă. Cei mai mulți candidați s-au înscris la următoarele discipline/specializări: învățământ preșcolar (67 de candidați), învățământ primar (54 de candidați), educație fizică și sport (29 de candidați), limba și literatura română (19 candidați), limba engleză (16 candidați), psihopedagogie specială (13 candidați) etc.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor a fost de 4 ore.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestațiile se depun la sediul ISJ sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00.

Rezultatele finale

se vor afișa la sediul ISJ Ialomița și pe site, în data de 3 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5. Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratul școlar, în intervalul 4 – 5 august.

La nivel județean, sunt disponibile 165 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: învățământ primar (61), învățământ preșcolar (34), matematică (15), limba și literatura română (5) etc.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *