Referendum tratat cu sictir, de către cetăţenii scârbiţi !

Distribuie articolul:

Inoportun, întins pe durata a două zile (în loc de una, aşa cum se întâmplă la alegerile electorale din toată lumea), dar şi revoltător de costisitor, Referendumul pus la cale de ONG „Coaliţia pentru Familie” s-a dovedit a fi un eşec, atât pentru PSD, dar şi pentru BOR – cei doi  „sateliţii” care au gravitat în jurul unei teme false: aceea a căsătoriei dintre membrii (ne)declaraţi ai minorităţii LGBT. Şi cum mulţi români şi-au (re)amintit că în 2009 au votat la un Referendum care viza scăderea numărului de parlamentari la doar 300, dar nici după 10 ani rezultatul acestuia nu s-a transformat în faptă, parlamantarii fiiind  465 (329 de deputaţi şi 136 de senatori)

Pe motiv că art. 48, alineat 1, din Constituția României „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, iar „Soți” este un termen vag și deschis interpretărilor, în toamna anului 2015, Coaliția pentru Familie a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituției României pentru modificarea art. 48, alineat 1, FAMILIA, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”. După revizuire, în opinia membrilor CpF, alineatul 1 al art. 48 ar fi trebuit să sune astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Potrivit presei vremii, această propunere a CpF a fost semnată de aproape 80 de ONG-uri care, după părerea multora, se dovedesc a fi şi ultrareligioase. După ce-au strâns, cică, vreo 3 milioane de semnături, mai-marii din conducerea Statului/Guvernului/Parlamentului au organizat REFERENDUM. Ce-a urmat, aţi auzit şi aţi văzut mulţi dintre dumneavoastră, aşa că nu insistăm pe detalii. Precizăm doar că, prezenţa la vot a fost neaşteptat de scăzută, spre bucuria celor care, în tot acest răstimp, s-au luptat cu românii îndoctrinaţi, mai ales religios, încercând să le explice românilor că pe agenda de lucru a Guvernanţilor şi Parlamentarilor „zac” de ani alte deziderate şi priorităţi, ca de exemplu Referendum 1investiţiile în Educaţie, Sănătate, infrastructura de drumuri, apă şi canalizare, et.

În ţară au fost organizate 18.662 de secţii de votare, iar în diaspora, românii au votat în 378 secţii de votare. Din motive ce au vizat mai mult faptul că întrebarea de pe Buletinele de vot nu a fost una explicită, directă, ci una care, în opinia multor cetăţeni, a lăsat loc multor interpretări şi bănuieli, numărul participanților la referendum: mai puţin de 22% referendum ILdintre alegători, ceea ce a determinat invalidarea scrutinului.

În Ialomiţa prezenţa la vot a fost de aproape 20%.

Cum era de aşteptat, după înfrângerea „repurtată” în războiul contra LGBT, partidele care au încercat fel de fel de scuze şi acuze, una mai penibilă ca alta. În aceeaşi „cheie” au cântat (falsând, desigur!) şi reprezentanţii Bisdericii Ortodoxe Române. Văzându-şi nerealizată dorinţa de a modifica Constituţia, liderul ONG „ Coaliţia pentru Familie” (CpF) a emis un Comunicat de presă în care a declarat: „ Ne-am confruntat cu o imensă maşină propagandistică, antireferendum, pro boicot, de manipulare şi dezinformare a acestui popor. Ne-am confruntat şi cu un fenomen neaşteptat şi anume boicotul generalizat al partidelor politice din România împotriva acestui referendum”.  Biroul Electoral de Circumscripţie judeţean nr. 23 Ialomiţa, pentru organizarea Referendumului Naţional pentru revizuirea  Constituţiei l-a avut Preşedinte pe judecătorul Purice Ciprian Cristian.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *