Patru centre de lapte au fost închise de DSV Ialomiţa

Distribuie articolul:

  • Având în vedere că în această perioadă se înregistrează o creştere a producţiei de lapte şi a consumului de produse lactate, DSVSA Ialomiţa a intensificat acţiunile de control în centrele de prelucrare lapte independente şi integrate  în exploataţie.

Să fi ajuns şi până la urechile celor ce lucrează (şi încasează salarii bunicele!) plângerile consumatorilor care au îndrăznit a se plânge decalitatea produselor din lapte pe care o vor ameliorată, măcar cât să nu branza sapun 2mai vedem în vitrine cum brânza arată ca săpunul de casă, laptele e transparent, iar smântâna e cam lipsită de consistenţă?

Se pare că da, din moment ce instituţia ne transmite că în perioada 09.05 – 22.05.2017 au fost efectuate 6 controale în urma cărora au fost constatate deficiențe în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de ordin structural ce au stat la baza înregistrării, lipsa documentelor de asigurare a trasabilității, nerespectarea programului de autocontrol, neasigurarea cerinţelor minime în ceea ce priveşte bunele practici de igienă.  Ca urmare a neconformităților constatate s-a dispus suspendarea activității pentru 4 centre de prelucrare lapte  integrate în exploataţie, reţinerea de la comercializare a 351 kg brânză telemea până la obţinerea rezultatelor analizelor de laborator şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională în branzavaloare de 600 lei. 

Centrele de prelucrare lapte integrate  în exploataţie sunt  unităţi dotate cu spaţii şi echipamente adecvate desfăşurării activităţii de prelucrare a laptelui crud provenit de la animalele proprii în produse lactate, într-o gamă sortimentală restrânsă, în această categorie fiind incluse spaţiile şi facilităţile de la nivelul stânelor sau exploataţiilor agricole unde laptele crud provenit de la animalele din exploataţia proprie este prelucrat în brânzeturi şi comercializat direct cătreDSV lapte inchise consumatorul final în spaţii special amenajate în pieţele agroalimentare, cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, manifestărilor organizate în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *