Fiscul ialomiţean raportează că şi-a depăşit planul ..

Distribuie articolul:

  • Pentru cei care n-au aflat, facem precizarea că, la fel ca multe alte instituţii, şi aceasta se subordonează regional, Direcţia fiind la Ploieşti…

 Potrivit declaraţiilor oficiale ale instituţiei judeţene, inspectorii cu atribuţiuni de control din cadrul A.J.F.P. Ialomiţa au stabilit, în luna ianuarie 2017, venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 1.443.000 lei (în lei vechi, asta înseamnă vreo 14 miliarde), în urma unui număr de 53 verificări ale bazei de impozitare, ale legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de unnamed34 către contribuabili, precum şi respectarea prevederilor legislaţiei fiscale.

În timpul controalelor efectuate, au fost încasate venituri (compensate si virate) de aproximativ 248.000 lei. Adică, vreo două miliarde şi jumătate de lei vechi. Ca urmare a verificărilor efectuate au fost aplicate un număr de 16 amenzi contravenţionale în sumă de 16.000 lei, din care s-au încasat în timpul controlului aproximativ 2.000 lei. Au fost depuse la Parchet, în cursul lunii ianuarie 2017, un număr de două sesizări penale, din care:  la o societate din localitatea Feteşti, pentru un prejudiciu total estimat de aproximativ 344.000 lei ; şi la o societate de pe raza localităţii Făcăeni, pentru stopaj la sursă în sumă de aproximativ 70.000 lei.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *