Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că Paros îi bagă beţe în roate fostului primar, actualmente consilier local, Ionaşcu Gabi, asta după câte a pătimit consilierul local Paros Mihăiţă Radu. Patimile, cel puţin politico-administrative, au fost destule. De la discuţiile în contradictoriu din şedinţele CL Slobozia, până la demiterea lui Paros din funcţia de preşedinte PMP Ialomiţa, precum şi excluderea sa de pe listele pentru Parlament în favoarea lui Ionaşcu, par a-i fi pus răbdarea la încercare consilierului local Paros. Aşa se face că în documentele depuse la primăria Slobozia, adică solicitarea cu numărul de înregistrare 75955 din 02.11.2016, se face referire la forumularea şi depunerea unei sesizări, conform căreia Radu Paros cere primarului PSD Adrian Mocioniu precum şi Consiliului Local: „pierderea calităţii de consilier local a domnului Ionaşcu Gabi”. În aceeaşi solicitare, este invocată Legea partidelor politice nr. 14/2003 republicată la data de 10.07.2015, precum şi legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, iar ca o completare acesta a mai depus şi documente pentru a-i dovedi incompatibilitatea ex-edilului, documente precum „Declaraţia de acceptare a candidaturii formulată de Ionaşcu Gabi pentru funcţia de Senator”, pe care visează să o ocupe pentru următorii patru ani. Conform documentelor, Ionaşcu îşi declară apartenenţa în Partidul Mişcarea Populară, în timp ce ocupă funcţia de consilier local din partea formaţiunii Uniunea Naţională pentru Progresul României. Până în data de 29 noiembrie a.c, noi cei din redacţia ziarului Ştirea nu avem decât „să ne râdem”, să aşteptăm şedinţa CL Slobozia şi să vedem scandalul live între cei doi colegi de partid, scandal în care cei doi îşi vor împărţi lovituri sub centura politică, spre deliciul celor din sala de şedinţe. Round 2, fight!
Victor GHINEA