Împrumuturi între Nedu şi Moraru

Distribuie articolul:

În cadrul conferinţei de presă a Partidului Naţional Liberal, conferinţă care de la un timp a devenit deja tradiţie în relaţia partidului cu presa locală, preşedintele PNL Ialomiţa a adus în atenţia cetăţenilor judeţului Ialomiţa, noutăţile în materie de „derapaje” ale administraţiei publice locale şi judeţene.

Aşa se face că astăzi, pe ordinea de zi plină de subiectee „fierbinţi” , aşa cum îi place preşedintelui să le supranumească, îşi face apariţia şi un subiect care vizează Consiliul Judeţean Ialomiţa, la cel mai înalt nivel. Astăzi, 06 octombrie 2016, Gheorghe Tinel i-a cerut public consilierului judeţean, PSD -istul Nedu Marin, să-şi „reviziuască” declaraţia de avere cu privire la împrumutul acordat numitului Victor Moraru, astfel încât să specifice valuta în care s-a efectuat împrumutul, dar şi să lămurească mai detaliat cine este cel în cauză. De asemenea a cerut şi preşedintelui CJ Ialomiţa, Victor Moraru, să spună dacă domnia sa este cel în cauză, şi dacă răspunsul din partea ambilor funcţionari publici este afirmativ, să explice de ce această sumă nu apare în declaraţia sa de avere, depusă recent. tinel-foto-2

Este legat de o informaţie care mi-a parvenit, şi pe care o fac publică. E vorba de o declaraţie de avere a domnului Nedu Marin – consilier judeţean PSD, care are la fila 3 punctul 2 – Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro, un înscris olograf a domniei sale, care spune « împrumut Moraru Victor », şi suma este 50 de mii. Or fi lei, or fi euro, or fi dolari. Sincer să fiu, nu ştiu. Vă las pe dumneavoastră să continuaţi cercetările, să-l întrebaţi despre ce e vorba, pentru că prima întrebare care se iscă în urma vizualizării acestei moraru-art-nedudeclaraţii de avere, este dacă Moraru Victor este una şi aceeaşi persoană cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, pentru că am în faţă şi declaraţia de avere a domnului Moraru Victor (n.r. preşedintele CJI) care nu precizează că ar fi fost împrumutat sau ar fi acordat un împrumut domnului Nedu şi după părerea mea, domnul Nedu are o obligaţie cetăţenească să lămurească acest aspect, şi juridic. Să lămurească dacă banii ăştia sunt acordaţi actualului preşedinte al CJI sau un alt Moraru Victor, şi să lămurească să spună, sunt 50 de mii de nuci, de banane, de portocale?a declarat cu ocazia conferinţei de presă susţinute astăzi, preşedintele PNL Ialomiţa, deputatul Gheorghe Tinel.

Victor GHINEA


Distribuie articolul:

3 thoughts on “Împrumuturi între Nedu şi Moraru

  1. E si prost.Pai cui ii pasa cum s-au imprumutat astia intre ei? Nu are de ce se lega cretinel. Si cu cat arata mai mult cu degetul la altii, cu atat scade in ochii electoratului.Tocmai el, trambita basista . Nu i-ar fi rusine sa iasa iar in fata dupa ce a sustinut basinosii sa ne taie salarii si sa ne dea afara ?

  2. Domnule atâta hoție c-an Ialomița,nu este nicăieri în țara asta,să vede ca DNA sau DIICOT-ul nu a mai fost demult,prin acest județ năpăstuit de sărăcie,PNL și PSD,sunt ca frații când e vorba de furat bani,asta este,daca acest fost primar de Amara a făcut porcării,să răspundă,dar dacă nu nu,să-și vadă de administrația lui,și sa schimbe,la nivel județean,lichelele puse de PNL,si ALDE,la casa de sanatate,la DSP Ialomița,care sunt susținuți de nea Petre Gigi,cei doi patroni de prefectura județului care nu ia dat nimeni jos de aproximativ două sau trei mandate,asta depinde cine va câștiga parlamentarele pe județ.Oricum PSD Ialomița trebuie sa nu facă alianță cu niciun partid gen PNL sau ALDE,eventual cu PMP sau UNPR,dar mai maleabil ar fii cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *