Spitalul Slobozia are de-acum şi dosar la DNA

Distribuie articolul:

* De trei ori Vasile. Ciupercă, Olaru şi Zamfir. Din cei trei „băieţi deştepţi”, unul doar ce-a ieşit din arest, acolo unde-a fost cam puţin închis pentru cât de multe a făcut. Dar, fiindcă nu i s-a „contabilizat” decât o faptă, Ciupercă e bine-mersi acasă. Ceilalţi doi sunt şi ei acasă. Dar, de-acum, cică, or să tot apuce pe drumul către Bucureşti…

Şi-asta, deoarece procurorii din Slobozia, cei care au cercetat cauza penală şi-au declinat competenţele. Nu băgăm în seamă bârfele vizând gradul de atenţie de care, cică, s-ar fi bucurat unii din partea juristului şi a directorului Spitalului. Suntem însă foarte atenţi la ceea ce spune ITM – instituţia care i-a dat în gât pe cei din conducerea Spitalului, reclamând procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia că în organigrama unităţii spitaliceşti ar fi 107 angajaţi (asistente şi birocraţi) cu probleme în domeniul cărţilor de muncă…Sigur că nu cei de la ITM au stabilit că aceşti 107 angajaţi au acordat, la rândul lor, o „atenţie” sporită pentru a avea un loc de muncă bugetar. De stabilit, cică au stabilit cei care au cotrobăit prin documentele financiar-contabile – şi chiar juridice! – în aceeaşi zi în care „mascaţii” îl cotrobăiau pe Ciupercă prin birourile Consiliului Judeţean Ialomiţa şi chiar pe-acasă.

Ce-au făcut cât au fost…

Printr-un Ordin al Ministrului (Ordin nr. 52 din 16 ianuarie 2014) s-a dispus un control (al activităţii financiar-contabile şi nu numai) la Spitalul din Slobozia. Din echipa aşa-numitului „Corp de control”, cea care a luat la puricat documentele, au făcut parte şi Moroianu Mihaela, angajată a Consiliului Judeţean Ialomiţa, dar şi Neacşu Marinela, angajata Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Ialomiţa. Dintr-un început precizăm că documentele au fost controlate „prin sondaj”, ceea ce ne poate face să credem că multe nereguli încă zac nedescoperite…Din concluziile scrise ale echipei de control, am reţinut că Spitalul a fost condus de un Comitetul Director, comitet în fruntea căruia, graţie susţinerii politice, s-a poziţionat doctorul Olaru Vasile. Directorului Olaru i-au stat alături specialiştii: Tron Andrei (medic stomatolog, consilier local şi, pe cale de consecinţă preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului); Ţenea Carmen Anca (fost director economic până ce domnul Berbece i-a luat locul); Nae Florentina – director îngrijiri. Vă miraţi că între aceşti specialişti marca(n)ţi nu apare şi numele vestitului Zamfir Vasile – juristul care i-a fost pavăză lui Olaru? Nu vă impacientaţi, căci echipa de control nu s-a lăsat chiar orbită de „artificiile” „fabricate” atât în documentele financiar-contabile, cât şi în cele juridice. Zamfir Vasile a ocupat, prin cumul de funcţii, şi funcţia de şef al Serviciului RUNOS. Cumulul de funcţii i-a fost, desigur, aprobat de onor directorul Olaru, cel care nu a considerat că nu i se cuvine lui Zamfir să mai încaseze şi suma de 37.866 de lei, cât se consideră a fi fost răsplata muncii depuse de jurist în acea jumătate de normă deţinută în funcţia de şef serviciu Resurse Umane, adică, pe înţelesul tuturor, funcţia de mare „gaie” peste „Personal”… Şi dacă vă spuneam câteva rânduri mai sus că, se pare, membrii echipei de control nu au pritocit peste toate aspectele, aflaţi că noi ne-am gândit şi la acele „angajări de personal” care, de-a lungul anilor, au determinat bârfe „mustind” a suspiciuni despre consistente şpăgi contra locurilor de muncă. Că veni vorba despre angajări, în Raportul încheiat în urma controlului, se precizează că au fost efectuate angajări ilegale „afectând în sens negativ bugetul spitalului, la titlul 10 – cheltuieli de personal”. Din acelaşi raport de control reiese că acele convenţiile de prestări servicii, în baza cărora au fost angajate unele asistente „ au fost încheiate de către domnul Zamfir Vasile, consilier juridic, şef serviciu RUNOS (prin cumul de funcţii) pe posturile vacante şi parţial vacante de la nivelul unităţii.” Vreţi să ştiţi câţi bani s-au cheltuit pentru plata celor angajaţi după „pohta ce-a pohtit” mahărul Zamfir? Ei bine, aproape 20 de miliarde de lei a însemnat cheltuiala. Mai exact, în raportul întocmit la finalizarea controlului, s-a specificat suma de fix 1.986.351 lei RON. Şi-această sumă de bani reprezintă numai cheltuiala din perioada supusă controlului, dar or mai fi fost astfel de cheltuieli şi-n alţi ani, nu? Pentru aceste „cheltuieli nejustificate”, aşa cum au fost ele etichetate de către cei care au „operat” prin hârtiile „tratate” de juristul Zamfir Vasile, dar şi pentru că au fost încălcate prevederile art. 14 din Legea 500/2002, domnul „în cauză” va răspunde. Măcar şi numai pentru asta, dacă nu şi pentru faptul că, deşi trebuia să deţină o situaţie clară şi precisă a litigiilor pentru care a fost plătit să le rezolve, conform concluziilor prezentate în raport „din situaţia prezentată de domnul Zamfir Vasile pentru perioada auditată reiese că nu a câştigat nici un dosar în instanţă”.

Ce fac cât (mai) sunt…

După desantul mascaţilor şi începerea cercetării cauzei presupus Spital cei doipenale, pe noi nu ne-a mai interesat dacă Vasile Zamfir mai este şi juristul unităţii spitaliceşti. Am scris ce-am avut de scris şi am aşteptat ca „Organele” să-şi facă treaba. Imediat după, am constatat cu mirare şi chiar cu indignare că juristul Zamfir Vasile se alătură lui Vasile Olaru în rândul de „iubiţi conducători” ai urbei. Din această poziţie publică, cei doi aprobă cum anume să fie cheltuit purcoiul de bani reprezentând bugetul local constituit din impozitele şi taxele plătite de onor patronii şi bieţii cetăţeni. Şi, de parcă nu era de-ajuns că doctorul Olaru afişează un aer de superioritate atunci când votează în plenul Consiliului local Slobozia, fostul lui aghiotant a (re)devenit consilier local şi, din această postură, zâmbeşte şi el la fel de superior. Cum zâmbetul amândurora e vizibil sfidător şi, prin urmare, fatalmente revoltător, nici nu va fi de mirare că, atunci când le va pieri zâmbetul – tâmp, de cele mai multe ori! – nici nu vom fi singurii care se vor bucura.
IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Spitalul Slobozia are de-acum şi dosar la DNA

  1. Există trei variante: ori nu s-a găsit nimic palpabil ce ar putea fi pus în „cârca” lor, ori sunt mai „tari” decât Elena Udrea, ori „organili” n-au organe. Varianta a patra poate fi posibilă, dar refuz, deocamdată, s-o iau în considerare: CORUPŢIA la un nivel superior.

    1. :)) nuu, ăștia sunt colaboratori vechi…și SRI și-o toca arhiva…dar mai ușurează mersul anchetelor…când o cere interesul național:))Dar tu știi mai bine, nu trebuia să-ți spun io:))))))))))

      1. Te înşeli de data asta, apropo de insinuarea din final. Poate mă înşel eu, dar cred că nici tu nu crezi ce scrii. Acelaşi lucru pot şi eu să-l fac, ţinând cont de virulenţa atacurilor tale cu referire la „servicii”. Aceasta poate fi o tactică a diversiunii bine studiată. Cel mai simplu e să acuzi pe alţii, numai că, pe zi ce trece, „zvăpăiaţii” devin din ce în ce mai penibili. Eu nu mi-am văzut dosaru’, dar cunosc „binevoitorii” mei din perioada de dinainte de ’89, tocmai fiindcă am fost chestionat în legătură cu nişte chestii pe care numai unii le cunoşteau. Aşa că …

        1. Nu-i vreo insinuare, moșule…..am zis că știi mai bine în sensul că ai mai multă experiență de viață și poți să înțelegi că ăștia de fură și nu pățesc nimic, au o anumită protecție, iar dacă nu-i protejează partidul …îi protejează mâna sa armată, servicii, poliție, parchet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *