Alexandru Potor şi-a lansat programul de administraţie locală

Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Slobozia, în prezenţa „echipei pentru Slobozia” şi a candidatului PSD pentru şefia CJI, Marian Pavel, a lansat în data de 15 septembrie un program prin care a prezentat mass-mediei locale câteva puncte esenţiale pe care le va urmări în eventualitatea în care va câştiga alegerile locale.

Investiţii

„Slobozia are nevoie de investiţii noi corespunzătoare nevoilor comunităţii şi finalizarea proiectelor care sunt întârziate deja de mult timp. Ne concentrăm pe acţiunile care contribuie semnificativ la îmbunătăţirea confortului urban al cetățenilor şi care pot fi realizate în termenul cel mai scurt. Avem în vedere şi investiţii pe termen lung pe care le vom pregăti temeinic şi le vom lansa după o dezbatere consistentă cu locuitorii. Încheierea intervenţiei la staţia de tratare a apei potabile rămâne prioritate zero a mandatului nostru. În cazul în care constructorul nu mai are posibilitatea reală de a continua lucrarea vom solicita evaluarea şi plata până la stadiul lucrarilor deja efectuate şi vom continua cu altă entitate care oferă garanția finalizării în termen de maxim 3 luni.” a declarat acesta.

Un alt punct din acest program gândit împreună cu echipa PSD constă în reabilitarea sistemului rutier şi pietonal in Slobozia, asfaltarea integrală a cartierelor Bora şi Slobozia Nouă, proiecte care în opinia sa vor asigura condiţii egale de acces la infrastructură tuturor cetăţenilor din oraş. Acesta a mai precizat faptual că potrivit proiectului cu finanţare europeană de mobilitate urbană pornit de fostul primar Mocioniu, după implementarea acestuia parcarea autovehiculelor pe bulevardul Matei Basarab va fi istorie, astfel că administraţia PSD  ia în calcul realizarea a 4 parcări supraterane în interiorul oraşului şi 2 parcări în exterior pentru a diminua aglomeraţia actuală dintre blocuri şi pe arterele principale, respectând astfel proiectul pe deplin.

Alexandru Potor: „Contractul de salubrizare trebuie respectat pe deplin”

Candidatul Alexandru Potor, în cadrul aceluiaşi proiect a mai făcut referite şi la cele peste 400 scări de bloc din Slobozia care se confruntă cu inundarea subsolurilor, deteriorarea acoperişurilor şi a faţadelor. Acesta a mai afirmat faptul că va căuta soluţii pentru asociaţiile respective, îndrumând aceste entităţi către accesarea de fonduri nerambursabile diverse pentru modernizarea tuturor instalaţiilor învechite. Acesta a mai afirmat faptul că prin acest demers municipalitaea are o şansă reală să scape şi de ţânţari, o dezinsecţie fiind planificată imediat după rezolvarea problemelor din subsoluri.

„Curăţenia şi protecţia mediului asigură condiţiile unei vieţi sănătoase. Între preocupările principale ale echipei noastre se găseşte administrarea corectă a felului în care se face salubrizarea, măturatul stradal, colectarea selectivă a deşeurilor, eliminarea şi prevenirea depozitelor necontrolate şi nereglementate de gunoi. Rezolvarea acestor probleme foarte deranjante nu presupune costuri suplimentare pentru buget ci doar o mai bună organizare şi respectarea obligaţiilor stabilite prin contractul intervenit între Primărie şi Societatea care se ocupă de curăţenie. Urmărim realizarea cu fonduri europene a unei staţii de sortare selectivă şi tratare a deşeurilor cu o capacitate de 7.000 tone.”

Digitalizarea serviciului public

În ceea ce priveşte digitalizarea completă a Primăriei, acesta a afirmat că imediat după câştigarea alegerilor locale va analiza situaţia în ceea ce priveşte sumele uriaşe de bani cheltuite pentru acest demers de administraţia anterioară şi că va lua măsuri pentru operaţionalizarea eventualelor software-uri, dacă acestea există în Primărie. „Administraţia publică trebuie reformată pentru a fi orientată către cetăţeni. În perioada de următorilor 4 ani dorim să asigurăm condiţiile digitalizarii serviciului public în asa fel încat 6 din 10 cetăţeni care se prezintă astazi la Primărie să poată utiliza instrumente moderne care reduc sau elimină contactul direct cu funcţionarii. Scăderea timpului de răspuns la solicitările adresate Autorităţii Publice este de asemenea o prioritate pentru echipa noastră.”  a declarat candidatul PSD pentru Primăria Slobozia, Alexandru Potor.

 

Comandat de Partidul Socialist Democrat – Filiala Ialomiţa

Executat de SC EDITOR SRL

Cod unic de identificare AEP 21200019

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *